
Am fost invitați la Opera Comică pentru Copii, acolo unde am găsit, cu bucurie, oameni frumoși care iubesc artele spectacolului -de data aceasta în zona scenei lirice. Am descoperit un spațiu primitor în care atât personalul, cât și clădirea operei, ne-au dat sentimentul că arta este foarte importantă, iar la Opera Comică pentru Copii, modernul, noul, sunt elemente necesare pentru ca cei mici, dar și însoțitorii lor (parinți, bunici) să fie atrași și păstrați aproape de educația prin cultură.
Același lucru îl dorește și profesoara Claudia Deleanu, să educe și să dezvolte tinerele generații de artiști care ies de pe băncile școlilor de muzică, acolo unde au deprins foarte multă teorie și tehnică muzicală, dar mai puțină experiență de a pune în practică toate aceste lucruri. Spectacolul ”Nu-i bai”, în regia și conceptul Claudiei Deleanu, mezzosoprana a Operei Nationale București – Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian” și președinte al Asociatiei Royal Art Muzzyk, este unul din exemplele de hybrid-opera pe care le promovează.
”Nu-i bai” face parte din noul concept regizoral al Claudiei Deleanu, cea care și-a propus să creeze un nou gen de spectacol care are ca scop principal aducerea în fața publicului a tinerilor artiști, precum și conceperea de scenarii cu personaje angrenate atât în subiectele operelor din care fac parte, cât și în realul cotidian.
După spectacol am dorit să aflăm mai multe detalii și am rugat-o pe Claudia Deleanu să ne împărtășească din experiența sa legată de acest eveniment.

Oana Grigore: Cum a debutat acest proiect și de ce?
Claudia Deleanu: Când eram studentă la clasa maestrului Hero Lupescu, mi-am dat seama că problemele de tehnică vocală se rezolvau cu ajutorul personajului. Începi să fii atent la parteneri, la mișcările din spectacol..nu mai este presiunea pe coarda vocală și mai ales când ești începător și ești stresat de sunet, -dacă iese acuta sau nu-, și observând acest lucru pe mine am decis să fac acest lucru și cu elevii mei. Am fost profesor la Liceul George Enescu din București timp de 9 ani și am pornit de la prima generație de elevi și am văzut că și la ei dă rezultate. Atunci m-am gândit să scriu scenarii și să încerc să fac mici povești.
Oana Grigore: Ințelegem că scenariul vă aparține, dar muzica? Interpreții au mai jucat și în alte spectacole?
Claudia Deleanu: Da, scenariul este al meu. Muzica nu-mi aparține, este făcută pe repertoriul lor. Ei sunt în anul I de studiu. Vera Ștefan lucrează de un an și este la a treia apariție pe scenă, Cerasella Marin de 4 luni, Maria Baciu este la a cincea reprezentație iar Raluca Oprea și Andrei Mihalcea sunt prezenți și în alte specatcole. Andrei este student în anul IV, Raluca este colega mea de generație. Începătorii nu pot cânta un rol integral și am găsit varianta aceasta. Am scris multe scenarii pentru elevii mei, pentru fiecare generație în parte. Și pentru public e mai relaxant să vezi genul ăsta de spectacol; un începător se emoționează și la prima greșeală se poate bloca, de aceea am venit cu ideea conceptului hybrid-opera.
Oana Grigore: Unde mai vă mai poate vedea publicul?
Claudia Deleanu: La operetă, le teatrele din București, în festivaluri, prin țară. Asociația Royal Art Muzzyk este deschisă de doi ani. Vom face o colaborare și cu Centrul Cultural Nicolae Bălcescu și ne extindem, sperăm și în țară. Avem în prezent șase titluri în repertoriu care se joacă în această stagiune.

Distribuţia ”Nu-i bai”:
Raluca Oprea: Bertha
Vera Ştefan: Ana
Cerasella Marin: Fany
Maria Baciu: Spiridon
Monica Gemene: Maritzi
Andrei Mihalcea: Ciprian
Realizatori proiect:
Claudia Deleanu: Concept şi regie
Monica Gemene: Pianistă
Cătălin Nicolescu: Light Design
Andrei Stănescu: Grafică
Violeta Paraschiv: Manager proiect
Un spectacol realizat de Asociaţia Royal Art Muzzyk.
Spectacolul „Nu-i Bai” şi-a propus promovarea şi popularizarea muzicii clasice româneşti, prin redescoperirea unor lucrări de mare valoare atât din genul muzicii vocal-camerale cât şi din genul muzicii lirice româneşti. Alegerile noastre, concretizate într-un colaj s-au îndreptat spre lucrări precum: „O noapte furtunoasă”, operă de Paul Constantinescu, „Ana Lugojana” operetă de Filaret Barbu, „Valurile Dunării”, operetă de George Grigoriu, „Lysistrata” si „Lăsaţi-mă să cânt” operete de Gherase Dendrinó, toate pe textele unor mari autori : Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, George Călinescu, George Topârceanu, Vasile Alecsandri sau George Coşbuc.
*Mulțumiri speciale Claudiei Deleanu și Verei Ștefan.
VEZI GALERIE FOTO


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista