Din inițiativa europarlamentarului Maria Grapini la Timișoara, a fost organizată conferința” Reforma sistemului de sănătate în favoarea pacientului – Importanța IA în sistemul de sănătate”.
I-au fost alături reprezentantele Asociației Femeilor Antreprenor din România (AFAR), iar evenimentul, a reușit să aducă față în față mediul de afaceri, instituțiile din sănătate din patru județe, asociațiile de pacienți, persoanele cu dizabilități, cu Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
La conferință a fost prezentă și subprefectul județului Timiș, Liliana Oneț, membră de onoare a AFAR.

Evenimentul a reprezentat un dialog constructiv, finalizat cu numeroase propuneri pentru reformarea sistemului de sănătate în favoarea pacienților.

Printre invitați s-a numărat și un specialist în inteligență artificială, ing. Haber, stabilit de mulți ani în Statele Unite ale Americii, care a captivat atenția participanților prin informațiile prezentate.

Europarlamentarul Maria Grapini a mulțumit echipei de organizare, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partenerul AFAR, precum și domnului ministru Rogobete, pentru răspunsurile tranșante și bine documentate oferite în cadrul dezbaterii.

Mulțumiri au fost adresate și personalităților care au susținut intervenții în cadrul conferinței: prof. dr. Dorel Săndesc, prof. dr. Sorin Pescariu, prorectorul UMF dr. Andrei Motoc și dr. Adrian Bădescu, președintele primului patronat din România din domeniul medical. Europarlamentarul a mulțumit și presei prezente pentru mediatizarea evenimentului.

În calitatea sa de organizator și moderator, Maria Grapini a subliniat că ”acest eveniment a demonstrat faptul că, prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„.

Conferința de la Timișoara și-a propus să aducă în prim-plan o temă strategică de maxim interes și să ofere cadrul necesar pentru un dialog aplicat privind adaptarea sistemului medical la noile tehnologii și la provocările actuale, cu accent pe creșterea eficienței și orientarea serviciilor către nevoile pacientului.

”Am participat astăzi, la Timișoara, la conferința „Reforma sistemului de sănătate în favoarea pacientului – Importanța IA în sistemul de sănătate”, unde am discutat despre utilizarea inteligenței artificiale ca suport real pentru actul medical și pentru organizarea mai eficientă a serviciilor.
La nivelul Ministerului Sănătății, lucrăm la dezvoltarea unor soluții care să crească capacitatea de reacție în secțiile critice, inclusiv ATI, prin mecanisme de alertare timpurie și utilizarea inteligentă a datelor clinice, precum și la instrumente digitale, care să simplifice accesul cetățeanului la informație și la sistem.

Cred că a fost un eveniment de succes, care a pus la masă diferite categorii profesionale și sociale. Este important să avem astfel de evenimente tot mai des, pentru că, doar prin echilibru și comunicare între instituții, între mediul public și cel privat, putem găsi formularea cea mai bună pentru un act normativ”, a conchis ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Victor Ponta susține că Oana Țoiu ar fi emis un ordin politic direct prin care fiica sa a fost dată jos din avionul de repatriere
Dezvăluiri: Vaccinurile Covid pentru VIP-uri și politicieni erau PLACEBO, proteina spike și ARN-ul mesager au ajuns doar la populație
Actorul Vlad Marinescu a fost reținut de DIICOT pentru trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
SPIRITUALITATE
Părintele Paisie Olaru avea darul clarviziunii și al cunoașterii celor dinăuntrul omului
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Prima platformă educațională din România dedicată persoanelor cu obezitate
Wooden Summer House – What Is Worth Knowing Before You Decide?
„COPIL VACCINAT = COPIL PROTEJAT”
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Vaporașele revin pe Bega!
Conducerea CJD, prezentă la Adunarea Generală a Filialei „Mihai Viteazul” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”
Curs Mașinist la Mașini pentru Terasamente (Buldoexcavatorist) în Târgoviște – Formare Profesională Certificată