În comuna Mănești, județul Dâmbovița, a fost construită o sală de sport școlară, la standarde europene, cu o capacitate de 102 locuri. Investiția, în valoare de 2.754.848,96 lei, a fost inaugurată astăzi, 16 iulie 2021.
La deschidere, au participat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, parlamentarii Carmen Holban, Radu Popa, Ioan Vulpescu, consilieri județeni, primarii comunelor Șotânga, Voinești, Raciu, Lucieni, reprezentanții administrației publice loale din comuna Mănești, localnici, dar și o parte din viitorii beneficiari – copii și adolescenți din zonă.
Proiectul a fost finanțat de Compania Națională de Investiții și a prevăzut realizarea unei săli de sport cu o suprafață construită de 1.030 mp, suprafața destinată activităților sportive fiind de 751,7 mp.
Sala este echipată pentru practicarea mai multor sporturi: tenis, volei, baschet și handbal. Proiectul a inclus și realizarea a patru vestiare pentru sportivi (2 – pentru fete, 2 – pentru băieți), a unui vestiar pentru antrenori și a unui cabinet medical de prim ajutor.
Președintele Corneliu Ștefan: „Asistăm astăzi la un moment deosebit pentru comuna Mănești, și anume inaugurarea sălii de sport școlare, care este de referință nu numai pentru comuna Mănești, ci și pentru toată Valea Dâmboviței. De astăzi, în comuna Mănești, copiii și nu numai ei au un loc în care să vină și să-și desfășoare activitatea sportivă. Aș vrea să îl felicit pe domnul primar pentru tot ceea ce a făcut, felicit consiliul local! Lucrurile bune vor continua în comuna Mănești.”
Existența unei săli de sport în comună va crea premisele promovării sportului și organizării de competiții benefice pentru copii, în condiţii de siguranţă, igienă şi confort.
Compartimentul Imagine, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița




EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Electrician în Construcții în Târgoviște organizat de Profesional New Consult
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol