S-a semnat contractul pentru serviciile de proiectare și asistență tehnică pentru proiectul ”Capitala Daciei – Muzeu viu al patrimoniului cultural european” pentru situl arheologic Sarmizegetusa Regia, monument UNESCO.
Consiliul Județean (CJ) Hunedoara și asocierea formată din Institutul Național al Patrimoniului (INP), SC Profesional Construct Proiectare SRL București și Institutul de Arheologie ”Vasile Pârvan” București au semnat, în această dimineață, la Deva, contractul pentru serviciile de proiectare și asistență tehnică pentru obiectivul ”Conservarea, restaurarea și punerea în valoare a Cetății Sarmizegetusa din cadrul sitului arheologic Sarmizegetusa Regia, punct Dealul Grădiștii”.
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, domnul Laurențiu Nistor, și managerul Institutului Național al Patrimoniului, domnul Ștefan Bâlici, au parafat documentul în cadrul unei scurte ceremonii desfășurată în Sala Mare de Ședințe a CJ Hunedoara.
”Este un proiect important pentru județul Hunedoara, ne bucurăm că am reușit să atragem această finanțare pentru Sarmizegetusa Regia, unul dintre cele mai spectaculoase și valoroase situri dacice de la noi din țară. Avem încredere că partenerul nostru, Institutul Național al Patrimoniului și asociații săi, va elabora un proiect tehnic menit să salveze o componentă importantă a monumentului UNESCO și să revitalizeze întreg ansamblul de vestigii. Suntem mândri că putem implementa un astfel de proiect, realizat în premieră într-un sit dacic, dar avem și o mare responsabilitate privitoare la modul cum se vor derula activitățile și cum se va pune în valoare situl” a declarat președintele Laurențiu Nistor la finalul ceremoniei de semnare a contractului.
Etapa I a contractului cuprinde elaborarea documentației în vederea emiterii certificatului de urbanism, elaborarea documentațiilor tehnice pentru obținerea avizelor și acordurilor conform certificatului de urbanism, a Documentației Tehnice pentru obținerea Autorizației de Construire (D.T.A.C), a Documentației Tehnice pentru Organizarea Execuției (D.T.O.E). Etapa a II-a cuprinde elaborarea Proiectului Tehnic, inclusiv a caietelor de sarcini și a detaliilor de execuție. Etapa a III-a prevede acordarea de asistență tehnică de către proiectant pe toată perioada execuției lucrărilor, până la recepția finală. Pentru cele primele două etape, termenul de realizare prevăzut în contract este 120 de zile.
Valoarea contractului pentru serviciile de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului se ridică la 612.850 de lei (inclusiv TVA).

Proiectul ”Capitala Daciei – Muzeu viu al patrimoniului cultural european” este finanțat prin Programul RO-CULTURA, apelul ”Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice”, program finanțat prin Granturi SEE (fonduri norvegiene) 2014 – 2021.
Promotorul proiectului este Consiliul Județean Hunedoara. Partenerul român în cadrul proiectului este Fundația Mihai Eminescu Trust, iar partenerul norvegian este Møre & Romsdal County Council.
Obiectivul proiectului este acela de a avea un monument istoric restaurat și revitalizat, valorificat cultural și economic, care să atragă după sine creșterea numărului de vizitatori și să sporească interesul pentru istoria obiectivului înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, alături de celelalte cinci cetăți dacice din Munții Orăștiei, care compun ansamblul fortificat.
Principalele activități vizate de proiect constau în restaurarea, revitalizarea/punerea în valoare a monumentului istoric restaurat, prin implementarea planului de valorificare a monumentului istoric, instruire, management, monitorizare și audit.
Etapele de restaurare includ: cercetări arheologice, taluzări și amenajări ale terenului, refacerea incintei militare, care are circa un km lungime, și a porților de acces, refacerea și îmbunătățirea infrastructurii de vizitare prin introducerea unui traseu nou, signalectică, amenajare lapidariu și adăpost pentru vizitatori, precum și amenajarea finală a sitului prin plantarea de vegetație și finisarea suprafețelor de teren.
Cât privește revitalizarea cetății, se are în vedere digitizarea monumentului patrimoniu UNESCO. Pe baza digitizării, utilizatorul va avea acces la imagini ce reconstituie diverse locații din Cetate din perioada daco-romană.
Cei doi parteneri din proiect vor asigura componenta de punere în valoare a Cetății Sarmizegetusa Regia pentru o mai bună valorificare a imaginii sitului.
Valoarea totală a proiectului este de 13.290.477,62 lei (2.746.250,15 euro), iar valoarea finanțării nerambursabile (85% Grant SEE și 15% bugetul național) este de 9.182.390,99 lei (1.897.384,23 euro). Cofinanțarea asigurată de Consiliul Județean Hunedoara se ridică la aproximativ 850.000 de euro.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Imaginile incredibile cu alunecarea de teren care lovește orașul Niscemi din Sicilia
Exercițiul multinațional DYNAMIC FRONT 26 a început la Cincu
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!