Vineri, 20 noiembrie teatrul „Alexandru Davila”din Piteşti a găzduit debutul celei de-a XIX-a ediţii a „Festivalului internaţional al teatrului de studio”. Pe scena teatrului piteştean au jucat actori din mai multe ţări din zona balcanică iar miercuri, 25 noiembrie festivalul s-a incheiat cu premierea castigatorilor.
Teatrul Tony Bulandra din Targoviste a fost prezent in festival cu spectacolul ”Punctum” in regia Mariei Chirilă. În distribuție: Sebastian Marina și Cătălin Mareș, Light design: Oana Caibăr, Sunet: Andrei Mihai. Spectacolul a fost nominalizat la premiul pentru scenografie.
Despre piesa PUNCTUM
„Lupta emoţională dintre cei doi „M”, Marina şi Mareş, reprezintă un etalon actoricesc care depăşeşte orice aşteptare. (…) Roluri greu de interpretat de către cei doi actori, prin ineditul situţiei, prin nevoia unei expresii rare sau poate chiar inventate doar pentru aceste personaje, că nu-i aşa, ce şcoală te învaţă să mimezi viaţa prin uciderea cu dragoste a iubitei, a părinţilor, a prietenilor!”
„Lumea văzută de Cristina Maria Chirilă este una lipsită de duritate şi atrocităţi, conform legilor. Acolo se ucide ca o acţiune necesară normalităţii date de egalitatea între toate entităţile fiinţătoare şi de ce omul ar face excepţie, când o sintagmă veche ne dă temei de certitudine – „homo homini lupus”! Nu este vorba despre vreun paradox, ci ne aflăm în faţa unei dileme: Dumnezeu ucide sau Dumnezeu nu există.”
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă



EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
„O singură siguranță – construirea unei pregătiri și a unor comunități reziliente”