Teatrul ca o punte între naţii şi generaţii – Festivalul Internaţional de Teatru IBSEN

Festivalul Internaţional de Teatru IBSEN

După ce avionul soseşte pe aeroportul din Cluj cu o oră întârziere, pierdem legătura din München spre Oslo. Şi următorul ”Pegas” care ne va purta spre nord este tocmai peste trei ore… Trei ore petrecute printre mii de paşi grăbiţi sau tăcuţi, printre sunetele limbilor de tot felul care se-mpletesc ca într-o simfonie post-modernă şi sunetele monocrome ale valizelor parcă sudate de palmele pasagerilor aerului, trei ore în care ai tot timpul din lume să priveşti printr-un geam lumina plumburie a înserării şi să te împrăştii pe toată linia orizontului visând la întâlnirea cu Marele Nord. Trei ore şi încă douăzeci de minute… Aproape întotdeauna, aproape axiomatic, un lucru pe care îl aştepţi îţi va consuma mult mai multă energie, te va ţine mai mult în aşteptare, îţi va încerca răbdarea.

Zburăm ireal între noapte şi zi, între negura fără sfârşit şi lumina care se jertfeşte topindu-se într-un roşu sângeriu şi aterizăm printre desenele făcute de luminile oraşului norveg, Oslo, până nu foarte demult (1924), Christiania. Un trenuleţ punctual şi silenţios ne duce până în măruntaiele oraşului. Descopăr în toiul nopţii parfumul apei de mare şi stiletele ţipetelor de pescăruşi, şi-mi amintesc că buza oraşului se odihneşte pe marginea fiordului, ba chiar înşişi pescărşii întârzie seara prin parcuri ca nişte mici statui albe cu o libertate cinetică aparte.

Un început puţin prea poetic pentru un articol despre un proiect, despre o călătorie în Norvegia, la un festival de teatru, sau mai exact la Festivalul Internaţional de Teatru IBSEN?

Lucrurile pot fi expuse şi ”dogmatic” cu precizia alfabetului învăţat în şcolile de teatru, cu limbajul adecvat acestui tip de artă şi acestui tip de eveniment. Dar eu  prefer să vin altfel  în întâmpinarea unui spirit al teatrului modern marcat la modul excepţional prin piesele lui Henrik Ibsen şi păstrat cu mult respect, recunoştinţă şi implicare de urmaşii acestui mare inovator într-ale dramaturgiei. Câtă poezie să fi avut cel care a creat personaje feminine atât de puternice, atât de vii ca Hjørdis, Hedda şi Hilde, pe care le-a ridicat la rangul personajelor emblematice? Poezie, lipsă de convenţionalism, spirit revoluționar, putere de introspecție, cunoaştere şi dăruire.

Ce ne-a îndreptat paşii spre Nord?

”Teatrul ca o punte între naţii şi generaţii” („Theatre as a Bridge Between Nations and Generations” – titlul original) finaţat prin Programului RO-CULTURA,  Fondul pentru relaţii bilaterale, este un proiect inţiat de Asociaţia Reflector, Cluj-Napoca, în parteneriat cu un alt operator cultural din Oslo, şi anume Asociaţia EduNova. Cele două asociaţii doresc să-şi extindă reţeaua de parteneri culturali pentru viitoare proiecte şi împreună, prin reprezentanţii ei, Diana Roşca şi Crina Damşa, îşi propun să valorifice elemente culturale, care pot naşte o punte între generaţii. Stabilesc o arenă pentru o colaborare de lungă durată între organizaţiile româneşti şi norvegiene, prin dramaturgie, literatură şi alte domenii ale artei atât de necesare unei educaţii armonioase.

Astfel, într-o formaţie completă de ”cercetaşi culturali” ne trezim în mijlocul acestui loc magic unde specialiştii din teatrul norvegian contemporan luptă cu sfinţenie să păstreze memoria înaintaşului lor. În producţiile pieselor lui Ibsen, vorbim de cele alese să participe la acest festival prestigios, nu este loc pentru mediocritate. Nume importante din teatrul norvegian şi cel internaţional sunt invitate să-şi demonstreze performanţele pe scena Teatrului Naţional din Oslo.

La actuala ediție a festivalului, cea de-a XVI-a, au fost aduse în faţa publicului, producţii ale diferitelor teatre din lume, pe textele lui Ibsen sau adaptări după textele acestuia: Constructorul Solness, Când noi morții vom învia, Peer Gynt în trei montări diferite (Norvegia, Germania, Franța), Vikingii din Helgeland, Hedda Gabler în două montări, cea de a doua variantă fiind o adaptare ”Hedda Gabler la Saeterhytten”, Femeia Mării, SPKRBX – adaptare rap şi Ibsen, Un duşman al poporului, Micul Eyolf. Nu mai puţin de zece ţări şi-au arătat măiestria în interpretarea lui Ibsen din unghiuri extrem de moderne.

Singura excepţie de la regulă, datorată atenţiei pe care oamenii de teatru norvegi o acordă urmaşilor lui Ibsen, a fost aceea a unui spectacol pe textul lui Demian Vitanza, dramaturg norvegian contemporan.

And the winner is!!!

Acelaşi festival, prin intermediul unui consiliu internaţional de profesionişti într-ale teatrului (www.internationalibsenaward.com), în semn de mare respect şi preţuire, acordă o  dată la doi ani, fabuloasa sumă de 1,2 milioane Nok – aprox. 126.000 Euro (un fel de Nobel în teatru, cum spune câştigătorul acestei ediţii) unui regizor important din galeria teatrului internațional.

Înainte de-a vă spune cine este câştigătorul marelui premiu aş vrea să amintesc numele celor care au primit acest prestigios trofeu: Peter Brook, Ariane Mnouchkine, Jon Fosse, Heiner Goebbels, Peter Handke și Tim Etchells.

Câştigătorul acestei ediții este Cristoph Marthaler, elveţian de origine, cu un CV impresionant de spectacole de teatru şi operă. Formaţia sa inițială de muzician şi-a pus amprenta categoric pe spectacolele sale astfel încât spectatorii au impresia că asistă la un concert. Spre exemplu, în spectacolul prezentat la Festivalul Internațional Ibsen, ”Familiar Feelings, Mixed Faces”, cu trupa de teatru de la Volksbühne din Berlin, pe lângă cele patru pianine la care unii actorii interpretau fragmente din Händel, Satie, Mahler și Schubert, ceilalţi actori, orchestraţi cu măiestrie de Marthaler, se transformă prin limbajul trupului, al gesturilor, al grimaselor în instrumente vii care interpretează o simfonie. Multe nume importante din teatrul contemporan au vorbit despre Cristoph Marthaler în cadrul unui ”Laudatio”, după ce i-a fost oficial înmânat premiul, multe s-au spus şi încă mai sunt multe de spus despre acest mare artist al scenei, despre cei 40 de ani petrecuţi cu grație în slujba teatrului şi în proximitatea altor artişti ai scenei pe care i-a păstrat alături de-a lungul carierei.

Încărcată de frânturi de discuţi şi imagini derulate în cele câteva zile petrecute în Oslo, de muzica ploii şi-a vântului care a acompaniat corul în timpul unui concert pe acoperişul Operei, de manuscrisele lui Ibsen de la Muzeul Ibsen, de figurile câştigătorilor premiului Nobel pentru pace care se aprind ca nişte torţe pe nişte ecrane mici în clădirea destinată decernării acestui premiu, de picturile lui Münch de la Muzeul Naţional, de umorul şi melancolia lui Marthaler, străbat celebrul parc Vigeland încălzit de soarele lui septembrie şi mă gândesc la semnificaţia numelui acestei ţări, Norvegia… ”Cale bună pe drumul spre Nord”

Şi parcă o voce puternică, de…viking – să spunem, şopteşte în urechea mea dreaptă – Aşa să fie!

Camelia Hîncu

Theatre as a Bridge Between Nations and Generations –  Proiect iniţiat de Asociaţia Reflector, Cluj-Napoca, finaţat prin Programul RO-CULTURA cel mai important program de finanțare a sectorului cultural din România, lansat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN), prin Granturile SEE 2014-2021

Oficial Media

Distribuie acest articol Oficial Media