Noul pachet de ajutoare din partea UE
Pentru a stimula pregătirea, prevenția și izolarea virusului la nivel mondial, Comisia a anunțat un nou pachet de ajutoare în valoare de 232 milioane de euro. O parte dintre aceste fonduri vor fi alocate imediat diferitelor sectoare, iar restul în următoarele luni.
Sprijin pentru statele membre
Ca urmare a evoluțiilor din Italia, Comisia intensifică sprijinul acordat statelor membre în contextul măsurilor în curs privind pregătirea, planificarea pentru situații neprevăzute și planificarea răspunsului.
Stella Kyriakides, comisar european pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Având în vedere evoluția rapidă a situației, suntem pregătiți să intensificăm măsurile de asistență. În acest sens, o misiune comună de experți ai Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor și ai Organizației Mondiale a Sănătății va pleca spre Italia săptămâna aceasta, pentru a sprijini autoritățile italiene.”
Noile fonduri din partea UE vor contribui la detectarea și diagnosticarea bolii, la îngrijirea persoanelor infectate și la prevenirea infectării altor persoane în acest moment critic.
Din pachetul de ajutoare în valoare de 232 milioane de euro:
- 114 milioane de euro vor sprijini Organizația Mondială a Sănătății (OMS), în special privind planul global de pregătire și de răspuns la nivel mondial. Scopul este stimularea demersurilor din domeniul sănătății publice care constau în pregătirea pentru situații de urgență și răspunsul în caz de urgență în țările cu sisteme de sănătate slabe și cu reziliență limitată. O parte din această finanțare se obține cu acordul autorităților bugetare ale UE.
- s-a planificat alocarea a 15 milioane de euro în Africa, inclusiv Institutului Pasteur Dakar din Senegal, pentru sprijinirea unor măsuri precum diagnosticarea rapidă și supravegherea epidemiologică.
- 100 de milioane de euro, din care 90 de milioane de euro sunt destinate unui parteneriat public-privat cu industria farmaceutică în scopul dezvoltării unui vaccin, iar 10 milioane de euro sunt destinate unor proiecte de cercetare în epidemiologie, diagnosticare, terapii și gestionarea clinică a izolării și prevenției.
- 3 milioane de euro sunt alocate Mecanismului de protecție civilă al UE, pentru zborurile de repatriere a cetățenilor UE din Wuhan, China.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
„O singură siguranță – construirea unei pregătiri și a unor comunități reziliente”