Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) își exprimă intenția ca în anul universitar următor, 2021 – 2022, să reia în totalitate activitățile cu studenţii în spațiile universitare, la toate nivelele de studii, pentru activităţile didactice teoretice şi practice, ca și pentru evenimentele alternative şi toate celelalte programe desfășurate în spațiile UVT.
Universitatea de Vest din Timișoara a decis să pregătească organizarea tuturor activităților didactice aferente anului universitar 2021-2022 cu prezență fizică, în spațiile de învățământ ale instituției. În situația în care legislația în vigoare la momentul respectiv va presupune alt mod de desfășurare a procesului educațional, decizia va fi adaptată în consecință.
Universitatea de Vest din Timișoara este una dintre primele comunități universitare din România care a promovat mesajul de încurajare a vaccinării anti-Covid-19, încă din luna ianuarie, când au debutat acțiunile Ministerului Sănătății pentru vaccinarea pe scară largă. Mai mult, comunitatea noastră s-a remarcat prin ponderea foarte ridicată a personalului vaccinat, acum cu o pondere de peste 75%. În acest context, având în vedere imperativul de a proteja sănătatea cadrelor universitare și a cercetătorilor, a studenților și familiilor acestora, considerăm esențial să continuăm promovarea mesajului pro-vaccinare și în perioada verii, până la începerea noului an universitar, pentru ca procentul studenților și cadrelor lor universitare vaccinate să fie cât mai mare posibil, astfel ca să se elimine cvasi-total riscul de transmitere a noului coronavirus.
Rectorul UVT, Prof.Univ.Dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Ne dorim cu toții să revenim în amfiteatre, în săli de seminare și laboratoare, în spațiile de evenimente, pentru că doar acolo este posibilă interacțiunea nemediată și implicarea studenților și mentorilor lor într-o comunicare directă, atât de necesară educației din universitate. Din septembrie, revenim cu totul la formatul clasic în care funcționează cele 11 facultăți ale UVT.”
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026