
Anastasia Daniluc a fost diagnosticata cu tumora rabdoida de plex brahial, o forma extrem de rara de cancer la nivel international, iar viata fetitei de numai 2 ani atarna de un fir de ata. Fiind o forma rara de cancer, din pacate, nu exista posibilitatea de tratament in Romania, astfel ca Anastasia a fost acceptata la Clinica Meyer din Florenta (Italia).
Costurile sedintelor de chimioterapie pe o perioada de 9 luni, atat cat au prezis medicii specialisti, depasesc cu mult puterile financiare ale parintilor.
“Va rog din tot sufletul, sa ne indreptam cu iubire, sa ne rugam ca pe chipul angelic al fetitei noastre sa vedem doar zambete, sa-i auzim rasul vesel de copil sanatos, iar lacrimile noastre de tristete si disperare sa se transforme in lacrimi calde de fericire. Va rog din tot sufletul sa ne sprijiniti macar cu un simplu SMS de 2 Euro, la 8832, cu textul Anastasia. Poate pentru unii dintre voi inseamna doar un suc, insa pentru copilul nostru inseamna viata”, declara Alina Daniela Daniluc, mama Anastasiei.

In sprijinul Anastasiei a venit Asociatia “Salveaza o inima”, care a demarat campania umanitara “Ajuta-ma sa cresc mare”, atat pe website-ul de donatii online a organizatiei – www.salveazaoinima.ro, cat si prin SMS. In doar cateva zilei, cateva mii de romani din tara si din strainatate s-au mobilizat si i-au intins o mana de ajutor copilei, strangandu-se aproximativ 50% din cei 88.200 de Euro necesari pentru sedintele care-i pot salva viata.
Cei care doresc ca Anastasia sa traiasca, pot trimite un simplu SMS de 2 Euro, la 8832, cu textul “Anastasia” sau pot dona prin card, Paypal sau contract de sponsorizare, pe website-ulhttps://salveazaoinima.ro/campaigns/daniliuc-anastasia/.
Donatii pot fi facute, de asemenea, in conturile bancare ale Asociatiei “Salveaza o inima”: RO05BTRL00701205W82870XX (cont in Lei), RO28BTRLEURCRT00W8287001 (cont in Euro), RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont in Dolari).
“Din pacate traim o realitatea crunta prin care trece o fetita la o varsta atat de frageda si este foarte greu sa ne inchipuim cat de trist este sufletul acestor parinti, care se lupta pentru viata fetitei lor. Citindu-i povestea micutei, am plans de durere, de neputinta si ne-am unit fortele cu totii si tot ceea ne dorim este ca Anastasia sa traiasca”, afirma Gabriela Ceobanu, psihologul Asociatiei “Salveaza o inima”.
Asociatia “Salveaza o inima”, infiintata pe data de 17 decembrie 2012, a reusit sa salveze, pana in prezent, peste 70 de copii cu malformatii grave. La campaniile umanitare organizate de Asociatie, s-au alaturat peste 50.000 de persoane si companii romanesti si internationale, inregistrandu-se pe platforma online donatii de peste 650.000 de Euro.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Electrician în Construcții în Târgoviște organizat de Profesional New Consult
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol