Vremea nefavorabilă, dar și efectele pandemiei care s-au răsfrânt asupra viticulturii, au făcut ca în acest an recolta să fie mai scăzută față de un an obișnuit. Cu toate acestea, vinul din strugurii recoltați în 2020 va fi unul de calitate.
Primăvara a început cât se poate de prost în multe crame din România. Restricțiile de mobilitate din perioada martie-aprilie au survenit exact în momentul în care în podgorii era cel mai mult de lucru. Vorbim despre tăieri și stropiri, fără de care planta de viță-de-vie nu poate oferi o producție de calitate. Crama Dealul Dorului din Silagiu, județul Timiș, a reușit cu greu să facă față acestor provocări, iar încheierea recoltei a arătat că vinul din acest an va fi unul de calitate.
“Anulacesta este unul special, mai ales că am avut de trecut peste un obstacol pe care nimeni nu l-a anticipat: pandemia de COVID-19. Atunci când aveam foarte mult de lucru în vie a apărut problema cu forța de muncă. La lucrările din primăvară ne bazăm pe zilieri, iar atunci oamenilor le era frică să iasă din casă, să vină la muncă. Am reușit cu puțini oameni să facem toate lucrările și să ținem podgoria în viață. Ulterior au apărut problemele cauzate de scăderea bruscă a vânzărilor. Și la noi, dar și la multe alte cramea apărut incertitudinea zilei de mâine și ne-am pus cu toții o mulțime de întrebări. Se vor vinde vinurile până la noua recoltă? Vom avea loc în cramă pentru vinul nou? Vom reuși să plătim angajații și furnizorii? Cu greu am trecut peste aceste temeri și am reușit să începem recoltarea strugurilor, iar prima concluzie este că vinul din acest an are o calitate superioară altor ani” susține Doru Husarciuc, proprietarul Cramei Dealul Dorului.
Vremea a pus și ea la mare încercare viticultura. În multe zone ale țării a plouat chiar în perioada de înflorire, iar asta a făcut ca producția să fie afectată. Au fost mult mai puține boabe pe ciorchini, însă acest lucru a ajutat ca strugurii rămași să acumulezeo cantitate mai mare de zaharuri și arome, ceva mai devreme decat in alti ani. De altfel, pentru un vin de calitate superioară a fost benefică și seceta din lunile august-septembrie. Soarele puternic a făcut ca în cramă să ajungă struguri sănătoși, cu toate proprietățile necesare pentru un vin de excepție.
“Rieslingul Italian și Muscat Ottonelul au fost primele soiuri recoltate anul acesta. Strugurii sunt mai puțini decât anii trecuți, dar calitatea lor este foarte bună! Azi vinurile sunt deja limpezite, fermentațiile au decurs în condiții optime, am obținut vinuri aromate, proaspete, cu o tipicitate de excepție! Apoi au urmat roze-urile, am cules Merlot pentru a obține vin roze, cu aciditate mare, înainte să acumuleze prea mult zahăr. Vinul obținut, cu doar 11 procente alcoolice, arearome puternice de frăguțe, zmeură și o prospețime care te face să mai savurezi un pahar, este unul de excepție. Nu în ultimul rând, aș aminti Burgundul Mare, care anul acesta ne-a produs doar 40% din producția normală. Strugurii au fost puțini, vinul obținut este puțin, însă este un vin care după ce va trece prin toate etapele de formare, maturare, cu siguranță va atrage atenția multora”, susține Laszlo Veiszenbacher, oenologul Cramei Dealul Dorului.
O mare provocare în această perioadă va fi depozitarea. Există deja un suprastoc de vinuri rezultat din scăderea semnificativă a vânzărilor. Antreprenorii din domeniu caută soluții astfel ca toate vinurile să fie depozitate în condiții optime până când exporturile vor fi deblocate și până în momentul în care restaurantele vor fi redeschise.
Despre Crama Dealul Dorului
Crama Dealul Dorului produce anual aproximativ 100.000 de sticle de vin. Podgoria este întinsă pe 17 hectare în producție și include următoarele soiuri de viță de vie: Merlot, Cabernet Sauvignon, Burgund Mare, Riesling Italian și Muscat Ottonel. Pentru a dezvolta un proiect ambițios, în următorii doi ani vor mai intra în producție încă 26 de hectare de viță de vie cu soiurile de mai sus, dar și Fetească Neagră, Chardonnay și Sauvignon Blanc.
Producția de struguri este limitată încă din iarnă, de la tăierea viței-de-vie, iar mai târziu prin tăiere în verde, astfel încât să fie obținută strict cantitatea de care este nevoie pentru o calitate superioară a vinului.O plantă poate produce mai multe kilograme de struguri, însă prin limitarea producției ei toată seva poate fi concentrată la mai puțini ciorchini mărind astfel semnificativ calitatea rodului! Este esențial ca o cramă care într-adevăr vrea să obțină vinuri de calitate, să facă această limitare.
Crama Dealul Dorului deține un spațiu generos săpat în inima dealului, unde vinurile sunt depozitate la temperaturi optime pentru maturare, așteptând momentul cel mai bun pentru a fi livrate clienților.
Gama completă de vinuri Crama Dealul Dorului poate fi consultată accesând magazinul online www.cramadealuldorului.ro.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut




EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
SPIRITUALITATE
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Un sistem medical mai bun se bazează pe încredere și colaborare
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
Cum să îți fortifici sistemul imunitar pe timp de iarnă?
Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de industria farmaceutică?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Procedura de selecție a conducerii ROMARM a fost viciată
De Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România, te invităm să sărbătorim împreună valoarea universală a patrimoniului dacilor!