Ziua Naţională a Contabilului Român a fost sărbătorită astăzi, 13 iulie 2021, la Târgovişte, printr-un eveniment special organizat de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), filiala Dâmboviţa.
Anul acesta sărbătoarea s-a derulat sub sloganul „Tradiție pentru viitor. Evoluăm împreună!” și a marcat împlinirea unui secol de la momentul reglementării profesiei contabile în România. Astăzi se împlinesc 100 de ani de la momentul la care a fost înființat, prin Decret Regal, semnat de Regele Ferdinand I, Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.
Președintele Filialei Dâmbovița CECCAR, Gabriela Anghel, a deschis manifestările celei de-a XVII-a ediții a Zilei Naționale a Contabilului Român, aducând în atenție rolul esențial al profesiei de contabil și al profesioniștilor din domeniu pentru economia națională.
Alături de reprezentanții CECCAR, printre invitați s-au aflat: președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, subprefectul județului, Marinela Daniela Manea, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură, Valentin Calcan, directorul Administrației Județene a Finanțelor Publice Dâmbovița, Dragoș Emilian Rusu, alți reprezentanți ai instituțiilor publice din județ.
În contextul acestei manifestări, președintele Corneliu Ștefan, a subliniat, în mesajul său, importanța pe care o au profesioniștii din domeniul contabil:
„Vă mulțumesc pentru invitație! Este un moment special pentru noi. Îmi face o deosebită plăcere să particip astăzi la acest moment festiv – la împlinirea celor 100 de ani de activitate. Dumneavoastră sunteți profesioniștii care gestionați afacerile mari și mici din economia românească și interacționați foarte bine și cu instituțiile publice. În numele meu și al instituției pe care o conduc, Consiliul Județean Dâmbovița, vom fi întotdeauna alături de dumneavoastră, un partener serios și, împreună, vreau să ne aliem la tot ceea ce înseamnă digitalizare, tehnologie. Aș vrea să avem din rândul dumneavoastră și al nostru, al tuturor, oameni profesioniști pentru a gestiona aceste activități. Mult succes în continuare! La mulți ani tuturor! Să ne vedem și când vom sărbători 200 de ani! Doamne ajută! ”
În cadrul evenimentului a avut loc și o festivitate de premiere a experților contabili și contabililor autorizați care au obținut cele mai bune rezultate la nivel local în activitatea pe care au desfășurat-o în anul 2020.
Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița





EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
La Lupeni s-a constituit grupul de lucru local antitrafic și prevenirea adicțiilor
Frânare, tracțiune, direcție: trei motive să nu amâni schimbul de iarnă la anvelope
Locuiești în București? Spală-ți mașina rapid și ieftin la o spălătorie self-service