comments

" /> Conversații cu Mc Ranin - Teatrul Tony Bulandra Târgoviște (partea a doua) | Oficial Media
Published On: mie, Oct 14th, 2015

Conversații cu Mc Ranin – Teatrul Tony Bulandra Târgoviște (partea a doua)

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  

 

Mc Ranin- Directorul Teatrului Tony Bulandra, Oana Maria Grigore & Cristi Iordache- Oficial Media www.oficialmedia.com
Mc Ranin- Directorul Teatrului Tony Bulandra, Oana Maria Grigore & Cristi Iordache- Oficial Media
www.oficialmedia.com

PARTEA A DOUA

OM : În momentul de față mai predați la Universitatea Babeș Bolyai ?

Mc Ranin : Da, am cursuri de regie la licență și la masterat, dar sâmbăta și duminica de obicei, deci după ce îmi termin o săptămână plină la Târgoviște. Fac cam 700 km dus-întors, pentru că nu pot să imi las studenții. Uneori vin cu studenții aici și îi tin câte o săptămână-două, cum este cazul acum. Facem “Alice în Țara Oglinzilor”, sau “Alice în oglindă”, depinde de traducere și, în felul ăsta studenții asistă la repetițiile cu marii regizori pe care îi aducem aici la teatru. Cunosc actorii, cunosc viața teatrului și intră cu mult mai multă ușurință în această lume a teatrului profesionist.
Mai fac unul legat de artă de data aceasta, sunt redactor la Revista Forma și-mi apare un articol în această revistă lunar. Îmi place să scriu și cred că este important, pentru că teatrul dispare și ceea ce este scris rămâne, rămân fotografii, rămân filmulețe despre noi, despre munca noastră, despre spectacole care la un moment dat au reprezentat gustul unui public și-un curent în artă.

OM: Sunteți pesimist în ceea ce privește viitorul teatrului?

Mc Ranin : Nu, teatrul s-a nascut odata cu omul primitiv și nu o să moară niciodată. Cu anumite forme de teatru nu sunt pesimist, dar o să dispară, este firesc. Am trăit perioada teatrului realist foarte mult și în general cinematografia americană se bazează tocmai pe studiul actorului din teatrul realist. Se și spune că filmul nu este decât o felie de realitate în timp ce teatrul nu este. Eu cred foarte mult în zona onirică a teatrului, în zona fantastică, și ceea ce nu o să dispară niciodata este contactul ăsta viu dintre oameni, între public și actorii de pe scena. Acest lucru nu poate fi înlocuit de tehnologie, oricât ar evolua ea și sunt convins că va continua. A apărut și “Teatrul de apartament” mai nou. Deci sunt spectatori care vor să aibă un spectacol în propriul apartament, este un fenomen living-theatre care o să se dezvolte pe viitor. Petrecerea copiiilor care de exemplu este la MC Donald’s sau acasă, în gradină, tot o forma de teatru este, sau dacă ați observat la botez acum în România a apărut moda ursitoarelor- este tot o formă de teatru. Deci teatrul pătrunde practic în multe zone ale vieții private.

OM : Cum arată o zi din viața unui director de teatru?

Mc Ranin : În primul rand, nu mi se spune “domnule director” niciodată, pentru ca am interzis lucrul ăsta. Am spus, director o să fiu o perioadă limitată de timp, Ranin voi rămâne până mor. Asta este o regulă. Începe cu o cafea și dacă se poate mă uit la știri, mă informez după care mă îmbrac foarte repede să ajung la teatru. Uneori ajung la niște ore absolut imposibile, când teatrul este gol, nu este decât paznicul și încep să îmi ordonez ziua. Administrația, administrația îmi place cel mai puțin, dar vreau să am control asupra lucrurilor, semnez ordinele de plată. Actorii, regizorii se trezesc mai târziu pentru că lucreaza noaptea și apar pe la ora 10-11, cam atunci încep repetițiile, vin și spun problemele lor pe care le reglez. Teatrul de obicei are un mic șantier, nici nu mă simt bine altfel, acum de exemplu restaurăm băile actorilor de la cabine, facem o cameră de oaspeți, de obicei vin muncitori care sunt din afara teatrului și încerc să socializez cu ei, după care merg la ateliere, croitoria am mutat-o chiar sub biroul meu, deoarece cercetez diferite materiale de diferite forme. Georgeta Brânzea care este profesoara de franceză, dar îi place foarte mult croitoria este colaboratoarea mea apropiată. Când nu experimentez croitoria, experimentez materiale de decoruri, și după aceea stau la repetițiile de după amiază, urmează primirea publicului la spectacol când avem piese. Uneori stau cu actorii până seara târziu și pe la orele târzii ale nopții ajung în sfârșit acasă.

OM : Sunteți prezent de dimineața până seara deși următoarea întrebare ar fi fost: « Cât timp alocați teatrului ? »

Mc Ranin : Aloc aproape tot timpul teatrului. Eu nu vin la serviciu; aici este, cum să spun, este o bucurie să vin la teatru, este un cadou pe care mi l-a făcut Dumnezeu pentru că de mic mi-am dorit asta. Jucam în serbările școlare diferite roluri, de exemplu puțini își imaginează că am jucat Guliță în Coana Chirița, regia domnului Vasiliu, care-și dăduse numele său Casei de Cultură din Târgoviște. Și am ajuns la institutul de teatru foarte tânăr, la 18 ani. Am făcut scoala de arte plastice de aici din Târgoviște cu domnul Radu Ionescu, un mare artist. Gandurile mi-au fost programate de profesorul de filozofie. Un mare prieten al meu a fost profesor de muzică, Victor Popa, apoi s-a întâmplat la Teatrul Tony Bulandra marele spectacol, este vorba de marele regizor Mihai Dimiu care dă și numele sălii, (Sala Studio), mi-a fost chiar profesor doi ani la institutul de teatru.

OM : Ințeleg că și timpul liber înseamnă tot teatru.

Mc Ranin : Nu am noțiunea de timp liber sau de concediu. Nu cred că trebuie să ai timp liber, pentru că noi facem o muncă și dacă este făcută cu atâta bucurie -și în interiorul unei vocații este o bucurie permanentă- eu sunt un om extrem de fericit. Dacă îmi puneți o întrebare : “Domnule Ranin, sunteți fericit sau nefericit?” și stau să mă gândesc îmi dau seama că sunt foarte fericit atunci când sunt trist, pentru că pacea și cadourile pe care mi le face viața zilnic, natura asta care mă înconjoară, mă obligă la o stare de bucurie, chiar dacă nu este o bucurie exaltată.
Mă relaxează Sebastian Bălășoiu când nu vine la timp la repetiții sau nu este foarte serios pe scenă, mă relaxează un spectator care are o nemulțumire în legătura cu spectacolul pe care l-a vazut, dar încerc să fiu intelept și atunci trebuie să citesc multă literatură budistă.

OM : Ca să fiți « zen ». Ce faceți atunci când apar diferite conflicte, între actori, între personal, dar și cele cu municipalitatea. Cum le gestionați ?

Mc Ranin : Cred că sunt expert în rezolvarea conflictelor în prezent. Am o atitudine orientală, adica nu mai atac conflictele frontal cum o făceam acum cinci ani. Imi dau seama că ai mai multe rezultate dacă știi să acționezi cu discreție și atacând din unghiuri multiple. Așa procedez mereu și am dreptate. Ceea ce ma supară cel mai mult este că sunt atacat, la rându-mi, pe teme care nu au legatura cu arta, cu teatrul, și în general cu adevărul, chiar și când este vorba de a administra teatrul. Teatrul nu se administrează ca un spital, ca o biserică, sau ca o școală. Toată lumea are impresia ca se pricepe la teatru așa cum se pricepe la sport sau la politică. Eu cred că este foarte dificil să te pricepi la tot și să le știi pe toate. Dar în general nu am luptat să conduc teatrul de unul singur, am luptat să-l conduc în echipă, iar echipa mea este foarte mare. Am un director artistic pe care mă bazez în foarte multe lucruri, este vorba despre domnul Cristian Nedea, care este regizor, îl am pe Mircea Laslo care este scriitor și este și regizor, sau Cristina Chirilă care a lucrat la festivalul din Cannes și a stat mulți ani în Franța. Ea este și regizoare și artist plastic. Nu aș putea fără un director economic super talentat, este vorba despre doamna Teodora Macarie, pe care am moștenit-o și am cunoscut-o la lucru, deci o judec după faptele sale. Soțul dumneaei se ocupă de tot ce este producție și este un entuziast, mă bazez pe el, am încredere. N-aș putea să lucrez în teatru fără soții Scarlat pe resurse umane, Iulian Scarlat care este șef de producție, ei sunt copiii mei, eu i-am crescut în acest teatru și sunt niște oameni extrem de fideli. Gândiți-vă că m-a impresionat foarte mult gestul lor; mi-au oferit scaunul de director când m-am întors la Târgoviște după trei ani de zile, exact după trei ani. Deci nu au permis nimănui să se așeze pe acel scaun. Asta spune foarte multe despre relațiile pe care le ai cu oamenii. Nu poți să fii întotdeauna roz, gândiți-vă că timpul ăsta ne predispune la depresie, fiecare are o problemă de sănătate, s-au înjumătățit atelierele datorită problemelor de sănătate. Întotdeauna apar probleme la care nu te-ai gândit, sau o actriță rămâne însărcinată cu toate că tu ai distribuit-o în patru spectacole și îți dai seama că nu mai poți juca acele spectacole. Sunt probleme diverse, complicate, dar cred că sunt peste tot. Tot ce pot să vă spun față de alți directori, este că eu nu tai de la rădăcină și autoritatea mea este una naturală, nu este una de tiran. Nu o să mă auziți urlând, înjurând pentru că este o atitudine dezagreabilă. Nu ameninț personalul niciodată, dar atunci când mi se calcă pe grumaz cum s-a întâmplat chiar zilele trecute spun tot ce am de spus. În general îi menajez pe oamenii cumsecade care au conștiința propriei lor valori.

Final partea a doua

Citește și PARTEA I

Cristi Iordache & Oana Maria Grigore

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Pentru un corp sanatos