Adolescenţii de azi au un nivel ridicat de anxietate, comparativ cu cel pe care îl aveau, în anii 1950, pacienţii spitalelor de psihiatrie, crede un psiholog. Anxietatea în rândul adolescenţilor este o problemă care se acutizează în România, iar aceasta poate apărea sub diferite forme, în diverse momente din viaţa lor şi poate avea repercusiuni destul de grave asupra dezvoltării psihice a tinerilor.
În opinia psihologului Gabriela Marin, una dintre cauzele creşterii nivelului de anxietate în rândul adolescenţilor este strâns legată de lipsa de socializare faţă în faţă şi petrecerea unui timp îndelungat în faţa unui calculator sau a unui telefon mobil. Totodată, anxietatea se poate manifesta sub formă de timiditate, teamă de a vorbi în public (fobia socială), atacuri de panică, tulburări obsesiv compulsive sau stresul post-traumatic.
“În cele mai multe cazuri, anxietatea apare în acelaşi timp cu depresia, iar motivele pentru care aceste suferinţe psihice asociate escaladează sunt izolarea socială, iluzia relaţionării sau a prieteniei în mediul online, dar şi dorinţa din ce în ce mai mare a adolescenţilor de aprobare din partea comunităţii”, declară psihologul Gabriela Marin.
Psiholog: Anxietatea şi depresia sunt răspunsuri clare că am pierdut controlul asupra vieţii noastre
Specialistul afirmă că anxietatea s-a acutizat în societatea actuală comparativ cu deceniile trecute, deoarece, în prezent, suntem mult mai supuşi la factorii de stres şi nu mai avem timp să reflectăm la vieţile noastre, la credinţele noastre şi ne petrecem viaţa într-un mod în care nu ne face plăcere.
“Trebuie să conştientizăm faptul că tehnologia a avansat foarte repede, iar acest fenomen a adus schimbări majore în rândul societăţii. Altfel spus, tehnologia s-a dezvoltat mult mai repede decât ne-am dezvoltat noi şi nu am putut gestiona din punct de vedere psihologic şi social aceste schimbări din vieţile noastre”, afirmă psihologul Gabriela Marin.
Specialistul crede că, dintr-un anumit punct de vedere, oamenii sunt depăşiţi de bombardamentul informaţiei si al sarcinilor de zi cu zi şi duc în spate mai mult decât pot căra. “Anxietatea şi depresia existau într-o formă mult mai mică sau erau chiar inexistente acum câteva secole deoarece oamenii nu erau supuşi schimbărilor atât de bruşte, stresul era prezent la cote mult mai mici, iar oamenii trăiau ghidaţi după un set de valori şi reguli morale autentice. În societatea actuală, viteza cu care trăim – exact aşa cum se aude, ne trăim viaţa în mare viteză – a creat o instabilitate emoţională în rândul maselor, iar anxietatea şi depresia sunt răspunsuri clare că am pierdut controlul asupra vieţii noastre şi că avem nevoie de o pauză, avem nevoie să ne reechilibrăm din punct de vedere emoţional”, crede psihologul Gabriela Marin.
Anxietatea părinţilor se transmite şi către copiii lor, dar poate fi tratată
Adolescentii care au parinti care sufera de anxietate, care sunt foarte stresaţi sau care îşi fac griji excesive pentru ei, au sanse mult mai mari să preia, fără să conştientizeze, comportamentele şi felul de a gândi al parinţilor. “Deşi, aproximativ trei din zece persoane mature suferă, la un moment dat, de stări de anxietate, această tulburare poate fi, din fericire, tratată. Psihoterapia, iar studiile au confirmat că în mod special psihoterapia cogntiv-compartamentală, este foarte eficientă în tratarea depresiei şi a anxietăţii. Prin întelegerea legăturii dintre gânduri, emoţii şi comportamente, oamenii pot scăpa de fricile iraţionale şi calitatea vieţii lor poate creşte extraordinar de mult”, conchide psihologul psihoterapeut Gabriela Marin.
Persoană de contact
Gabriela Marin
Psiholog
0743.351.579
Transmite,
Dr. Tănase Tasenţe
Director General
Plus Communication
0725.465.508
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara