În ianuarie 2019, România va prelua, pentru șase luni, Președinția uneia dintre principalele instituții ale Uniunii Europene – Consiliul UE sau Consiliul de Miniștri, care reunește miniștrii de resort din guvernele naționale ale celor 28 de state membre.
Cea mai laborioasă parte a activității Consiliului este reprezentată de procesul de negociere a legislației europene. În principiu, Comisia Europeană propune acte legislative, iar Parlamentul European și Consiliul UE le adoptă. Aceste instituții au, la rândul lor, proprii președinți, veritabili parteneri ai Președinției Consiliului UE în negocierea legislației Uniunii Europene.
Pe lângă adoptarea legislației, Consiliul UE are ca atribuții coordonarea politicilor UE, prin trasarea unor linii directoare în diferite domenii, cum ar fi, spre exemplu, în domeniul economic, al migrației sau al ocupării forței de muncă. De asemenea, în anumite cazuri, Consiliul stabilește poziția Uniunii Europene în cadrul negocierilor internaționale la nivel înalt, cum ar fi spre exemplu, în cazul discuțiilor privind schimbările climatice.
Citeste un articolul integral, semnat de Robert Williams, pe NEWS247WORLDPRESS!
călător pe la reviste pe la câteva edituri “…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
LISTA DE CANDIDAȚI PNL pentru alegerea Consiliului Local al Municipiului Târgoviște
Dan Alexandru Tică, candidatul PNL pentru Primăria Târgoviște, și-a depus astăzi candidatura: ”Am intrat in această luptă cu gândul de a câștiga!”
Dezvoltă-ți latura artistică și estetică printr-un curs de design interior: 4 argumente în favoarea acestei alegeri de carieră