Există părinți toxici? Din păcate da. E plină țara de ei. Oameni care încă trăiesc în trecut, și își imaginează că rolul copiilor lor este doar să le satisfacă lor orgoliile. Să învețe bine, și să facă o facultate. Să asculte, să fie disciplinați, și să nu iasă sub nici un motiv din cuvântul lor. De parcă ar fi roboți, nu oameni.
Copiii lor uneori acceptă statutul de supus, de obiect, de podoabă cu care părinții se fălesc. Și rămân așa multă vreme, uneori toată viața. Sau până în momentul în care suferința le indică nevoia acută de schimbare.
Mecanismul e simplu, un părinte suferind, nefericit, care va gestiona necorespunzător propria sa viață, va avea tendința de a agresa și propriul său copil, fără ca măcar să realizeze acest lucru. Lipsa de iubire se simte, și doare! Dacă ești nefericit și plin de temeri, ca părinte, vei fi incapabil să iubești, și iubirea ta va fi adesea toxică, posesivă, sufocantă, materializată printr-o nevoie disfuncțională de a controla, de a comanda, de a dirija viața copilului tău, chiar dacă acesta a terminat uneori facultatea, și are deja familia lui.
Copiii, programați de la cea mai fragedă vârstă să le facă pe plac părinților, vor continua uneori să se sacrifice, sperând că astfel vor contribui măcar puțin la mulțumirea și satisfacerea orgoliilor și dorințelor părintești. Iluzii deșarte, deoarece un tipar comportamental irațional repetat continuu timp de zeci de ani devine parte din personalitatea părintelui respectiv, și nu prea se mai corectează! Ca dictator, manipulator și utilizator de șantaj emoțional, părintele va continua să repete tiparul, mizând pe conformarea copilului.
Soluția e simplă și presupune ieșirea copilului cu orice preț din relația toxică, imediat după absolvirea liceului. Iar dacă prețul presupune doar renunțarea la locuința comună, la sprijinul financiar, la serviciile de bucătăreasă sau de bonă pentru cel mic, e un preț nesemnificativ față de cel plătit mai târziu, când echilibrul psihic se poate rupe brutal, ajungându-se la suprasaturație și cădere psihică.
Încercarea de a schimba ceva prin propria acțiune, sau așteptarea ca părintele să se schimbe de la sine sunt, ambele, destul de improbabile. Orice schimbare presupune o presiune aplicată constant, și presiunea ideală în acest caz este ieșirea rapidă din zona de conflict!
Chiar dacă astfel cresc unele cheltuieli, dispar anumite facilități, sau presupun găsirea unei bone plătite pentru ce mici, creșe sau grădinițe, păstrarea sănătății prin ieșirea din zona de conflict, și renunțarea la casa părintească sunt soluțiile optime, de neînlocuit.
Sentimentele tale de rușine sau de vinovăție pe care astfel de părinți ți le induc vor dispare doar în momentul separării. Fă acest pas, rupe relația toxică, și vei reîncepe să trăiești propria ta viață!
Distribuie acest material, pentru că poate fi de mare folos tuturor celor aflați într-o relație toxică și conflictuală cu proprii lor părinți!
Daniel Mois, life-coach & trainer
Te au pus sa alegi cu mine si nu te mai ajuta sau cu ei…..astia nu sunt parinti.
Exact. isi bat joc de mine de cand m au facut, cat sunt singura vai suntem prieteni, cand imi gasesc pe cineva indiferent cine este daca lucreaza sau nu, incep isteriile urlete amenintari nu te mai ajutam. sa i ia dracu cu ajutorul lor cu tot.
Probabil atat pot ei, draga Ruxi. Pastreaza iubirea in tine, nu ii judeca si incearca o cale de mijloc, in care sa nu suferi, ba chiar sa traiesti toate frumusetile vietii.