BABEL – Festivalul Artelor Spectacolului Târgoviște (FAST) ajunge, în anul 2019, la cea de-a IX-a ediție. Ne vor călca pragul 19 de țări: Cehia, Polonia, Rusia, India, Italia, Belgia, Algeria, Franța, Scoția, Germania, Japonia, Anglia, Islanda, Israel, Coreea de Sud, Lituania, Macedonia, Republica Moldova, România.
Timp de 8 zile, între 2 și 9 iunie, vom oferi publicului peste 3 reprezentații pe zi în următoarele spații: Sala Mare, Sala Studio, Casa Sindicatelor, Amfiteatrul Liceului 2, Piața Mihai Viteazul, Curtea Domnească, Centrul Vechi.

În acest an, tema care va reuni sub cupola sa toate spectacolele și manifestările culturale este Imagine.
Conceptul de „imagine” a cucerit lumea contemporană. Cuvintele s-au topit în fața forței cadrelor, care se succed cu rapiditate pe toate mediile online, și a tuturor instantaneelor artistice culese din lumea largă. Întrebarea este cât de mult poate teatrul, cândva o artă a cuvântului, să se adapteze domniei imaginii?
Veți fi martorii unor mijloace tehnice ingenioase, cu ajutorul cărora se spun povești actuale.
Spectacolele vor fi însoțite de întâlnirile matinale Babel, de conferințe ale unor profesioniști în domeniul teatral: regizori, critici de teatru, profesori universitari, actori, deja cunoscuți pe plan internațional (Oleg Loevski, Scott Johnston, Dimitry Aryupin, Aleksandar Ivanovski, Inesa Pilvelyte, Piotr Kulczyk, Horațiu Mihaiu, Jeungwoo Son, Hyungjong Song, Kim So Jung), dar și de workshop-uri conduse de: Atsushi Kakumoto (Japonia), Aditi Venkateshwaran (India) și de un masterclass susținut de Vidyanidhee Vanarase (India).
PROGRAMUL COMPLET AL FESTIVALULUI – AICI
În egală măsură, programul va cuprinde spectacole de stradă din Polonia, Scoția și Italia, precum și momente pregătite special în cadrul Paradei, al cărei concept este, anul acesta, „Nuntă în BABEL”.
Ne VEDEM la Babel!
O imagine face cât 1000 de cuvinte!
Mulțumim gazdei noastre, Cărturești Verona, pentru sprijinul acordat în desfășurarea conferinței de presă.
Comunicat de presă – Teatrul Tony Bulandra Târgoviște
PROGRAM BABEL 2019 – Festivalul Artelor Spectacolului Târgoviște, 2-9 iunie
PROGRAM BABEL 2019 Duminică, 2 iunie 15:30 Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra, Deschiderea oficială 16:00 Sala Mare, LABORATOARELE BABEL – IMAGO: Crimă și pedeapsă, regia: Dumitru Acriș, aprox. 1h 17:30 Amfiteatrul Liceului nr. 2, LABORATOARELE BABEL – IMAGO: Ziua aceea, regia: Oleg Eremin, aprox. 1h 19:00 Piața Mihai Viteazul, LABORATOARELE More…


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice