“Ați meditat mult timp și profund, ați trimis cu ajutorul gândului lumină și iubire întregii lumi; apoi, simțind nevoia de mișcare, ieșiți puțin pe stradă…Când reveniți după o vreme acasă, nu vă gândiți că trecerea voastră a putut produce cel mai mic efect posibil. Și totuși, dacă ați fi clarvăzători, ați fi putut vedea tot binele făcut de prezența voastră, fără să știți, unor necunoscuți pe care i-ați întâlnit în cale. Unii puneau la cale un proiect răufăcător, dar au renunțat la el; alții erau tulburați, descurajați, și și-au regăsit liniștea și speranța.
Să nu pierdeți niciodată din vedere faptul că, înaintând pe calea luminii și a iubirii dezinteresate, puteți acționa în mod favorabil asupra tuturor creaturilor pe care le întâlniți. Chiar dacă vi se pare că gândurile și sentimentele voastre nu au nici o influență asupra mediului înconjurător, există mereu ceva în jurul vostru care se trezește, mișcă, primește un impuls.
Un gând este o ființă vie și, în regiunea sa, cu materialele subtile din care este constituit, el posedă mari puteri. Nesocotirea acestui adevăr le aduce oamenilor multe dificultăți și încercări. Ei nu observă, ei nu simt că gândul lor lucrează, că el construiește sau distruge; astfel, ei își permit să gândească orice, oricum, apoi ei sunt uimiți de ceea ce li se întâmplă.
Fiecare gând al nostru este o entitate vie, de aceea trebuie să vă supravegheați ca să proiectați cele mai bune gânduri, niște gânduri pline de iubire, de bunătate, de lumină, de pace. Aici începe adevărata cunoaștere: în conștiința că un gând este o ființă reală. Chiar dacă nu le putem nici vedea, nici auzi, cu atât mai mult să le atingem, toate gândurile, oricât de slabe și nesemnificative ar fi, acționează ca niște creaturi vii.
Mergeți pe stradă: se poate întâmpla ca, fără să știți, să treceți prin locuri unde se comit niște fapte necinstite sau chiar criminale. Dacă în acel moment agitați în voi niște gânduri și sentimente negative, intrați în legătură cu vibrațiile produse de acele fapte negative și le captați influența. Puteți să fiți astfel determinați și voi să acționați rău, fără să știți că aceste emanații fluidice ce le-ați primit în trecere constituie cauza.
Așadar, supravegheați-vă calitatea stărilor voastre interioare; este singura modalitate eficientă ce vă va permite să vă protejați de niște influențe dăunătoare. Să nu vă bazați pe niște amulete, niște talismane, pe tot felul de fleacuri pe care vi le propun șarlatanii. Voi înșivă trebuie să lucrați asupra propriilor gânduri și sentimente pentru a atrage în jurul vostru numai niște emanații de puritate și lumină. Iată adevăratele amulete care vă vor ocroti.
Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov
portalspiritual.com

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice