" /> Starea de împăcare și Calea către Ea | Oficial Media
Published On: lun, Aug 7th, 2017

Starea de împăcare și Calea către Ea

Starea de împăcare este trăirea unei păci despre care vorbesc mulți și tot la fel de mulți vor să o atingă. Un punct de armonie în care nimic să nu te mai deranjeze, în care respirația să îți fie ușoară și totală, o zonă în care să nu te mai apese disconfortul gândurilor negative.

Starea de împăcare
Omul își împarte existența între cotidian și viața sinelui profund sau între o lume robotizată, exterioară, eronată, și una interioară, concretă, vie. Chiar și cel care știe că prima este un fals, că lumea exterioară este o turmă manipulată și exploatată, nici măcar cel care vrea să fie liber și independent în acțiuni, nu se poate îndepărta total de ”societate”, de ”cotidianul” despre care vorbim, pentru că oamenii au facut legi din crezurile lor și orice abatere de la reguli îl poate pune la zid.
Era o zicală: ”intră și tu în rândul lumii!”… Să intri în rândul lumii sună ca o obligație, ca o aliniere la obiceiurile mulțimii – un mesaj subliminal care o dată aplicat îți ucide evoluția individuală.

STAREA DE ÎMPĂCARE ȘI CELE PATRU PIEDICI

Starea de împăcare este greu de atins, întrucât întâlnește 4 genuri de piedici în drumul ei spre concretizare:
1. Prima piedică întâlnită de aspirantul la starea de împăcare constă în lipsa unui bagaj apreciabil de informație, cunoaștere și înțelegere. Fără acestea trei, în ordinea de mai sus, nu se poate discuta despre izbândă.
2. A doua barieră este dată de ”cotidian”, de cei care au creat legi, legi care te judecă și pe tine dacă nu le respecți, chiar dacă acestea nu sunt ale tale. Existența mimetică nu înlesnește dezvoltarea individuală. Doar cei bravi pot înfrunta ”societatea”.
3. Al treilea gen de opoziție este încătușarea sufletească transmisă de subconștientul emoțional care a adunat sentimente din copilărie, din adolescență, din viața toată. Suferințe, traume și șocuri peste care nu se poate trece fără o înțelegere și izolare a lor.
4. Al patrulea blocaj care nu oferă libertatea totală spre împăcare constă în multitudinea de întrebări pe care și le pune aspirantul spre eliberare. Fiecare întrebare naște zeci de alte întrebări – un proces care dacă nu este corect gestionat, aruncă individul într-o confuzie totală.

ALTERNANȚA BARIERELOR MENTALE ȘI COMPORTAMENTALE

Starea de împăcare nu depinde doar de un ”ceva” pe care zici că l-ai reparat, l-ai rezolvat și poți trăi în continuare în armonie. Nu! În momentul în care ți-ai rezolvat problemele din cotidian îți apare o emoție din copilărie, ceva de ordin psihic. Dacă ai rezolvat asta, îți apar o multitudine de întrebări despre cine suntem, unde ne îndreptăm, există viață după moarte, zeci de întrebări…Dacă ai rezolvat și acest lucru, vine cealaltă barieră care nu îți dă voie: nu ai suficientă înțelegere a lucrurilor, nu ai cunoscut destul. Dacă ai stat într-o colivie între patru pereți, poți să ai informația pe care ai auzit-o la radio, dar tu nu ai văzut, nu ai atins, nu ai mirosit, doar știi că este posibil.
Umblă o vorbă populară, ”crede și nu cerceta”. Acolo este o parte de adevăr și o parte de fals. E necesar să poți identifica acțiunile și momentele în care adopți o atitudine pro sau contra acestei sintagme. Trebuie să știi ce să crezi și să nu cercetezi și invers, trebuie să știi când trebuie să cercetezi. De exemplu, într-o iubire crezi fără să-ți pui întrebări, pentru că dacă îți pui întrebări, înseamnă că ești primul care se îndoiește și implicit, emoția iubirii devine un fals. Pe un drum alpin întunecat e necesar să te oprești și să îl cercetezi pentru a nu cădea în prăpastie.

DESPRE CUNOAȘTERE ȘI ÎNȚELEGERE CA TEMELIE PENTRU STAREA DE ÎMPĂCARE

Se spune că informația nu e de ajuns, ci doar cunoașterea a ceea ce ai adunat te poate înălța. De asemenea, dacă ai cunoscut viața pe mai multe fețe ale sale, este necesar să și înțelegi ceea ce ai cunoscut, iar aici vorbim de un nivel de înțelepciune net superior.
Când individul s-a deplasat pe dreapta cunoașterii -atât geografic, cât și cultural-, când a descoperit zeci de popoare și obiceiuri, când a atins extazul și agonia, a salvat prunci sau alții i-au pierit în brațe, când a murit cu sufletul sau chiar cu trupul pentru a învia și a se trezi, când toate acestea sunt petrecute de el, atunci vorbim despre un maestru. Cineva spunea că avem nevoie de repere și da, e adevărat, întrucât evoluția individuală nu înseamnă ca neapărat să trăiești personal marile atrocități ale istoriei sau să faci ocolul pământului în 25 de ani. Nu e nevoie să fii tu față în față cu moartea ca să descoperi valoarea vieții, ci poți avea un model după care să te ghidezi și în care să crezi. Cum spuneau și marii noștri învățați -nu sunt eu primul care spune asta-, nu ai nevoie să trăiești toate traumele, e suficient să ai un maestru.
Tu ca ființă inteligentă ai deja un bagaj de informație, cunoașterea o prinzi pe parcurs, atât personal cât și prin maestrul tău, după care urmează înțelegerea a tot ceea ce ai cunoscut de-a lungul timpului, pe care o atingi și tu prin tine, dar mai ales cu îndrumarea maestrului. Pentru că înțelegerea este mai grea decât cunoașterea. Înțelegerea vine mai anevoios, constă în incertitudini, în presupuneri, înțelegerea nu este fixă precum cunoașterea.
De exemplu: ai văzut cultura unui anumit trib, ai dat mâna cu oamenii, ai vorbit cu ei, ai mâncat la masă cu ei, i-ai mirosit… Asta înseamnă că ai o certitudine. Pe când la înțelegere te lovești de presupuneri și incertitudini, pentru că vin toate bagajele informaționale la un loc și s-ar putea să fi pus în dilemă, să nu știi ce să alegi, mai ales când tu personal nu ai trăit viața și moartea, nu ai experiența vastă a labirinturilor existențiale. Și iarăși este bine să te lași pe mâna acelui inițiator pe care îl ai lângă tine, acelui reper. Pentru că din momentul în care ai făcut primul pas cu el, este clar că el are o datorie morală față de tine și este primul care vrea să te sprijine. Important este să-ți dorești și tu lucrul acesta, iar el să ți se arate și să te accepte!
Și iată că împăcarea poate fi atinsă pe toate cele patru segmente, cu condiția să fie împlinit primul – informația, cunoașterea și înțelegerea-, pentru ca mai apoi să poți să-ți rezolvi propriile probleme emoționale, traumele, tot ce vine conștient și inconștient și care te aduce în stări anxioase, aproape în stări depresive. Toate acestea se vor rezolva doar după ce stima de sine crește.

CUM SE ÎMPARTE POTENȚIALUL INDIVIDUAL

De unul singur sau cu un maestru ai depășit nivelul necesar de înțelegere și ai înlăturat multe din barierele enumerate mai sus. Câștigi un anumit nivel de independență după ce te eliberezi și eliberarea constă în multă suferință. Libertatea în sine înseamnă să poți duce mult și greu, pentru că tu nu mai ești în turmă. În turmă duce toată lumea; duce familia puțin, duce sistemul social puțin, duce anturajul de prieteni o parte, duce biserica dacă te lași ei… Când nu te mai aliniezi turmei, ești de unul singur și totul trebuie să duci tu. Dovada de forță și dorința de armonie se va vedea prin ardoare cu care ataci acest proces de înlăturare a surogatelor.
Toată lumea vrea ca mâine să fie în echilibru, să atingă starea de armonie, dar nu se gândește nimeni câți ani a lucrat ca să dizarmonizeze tot, câte mii de zile a semănat ceva spre distrugerea lor și a armoniei. Copilăria și adolescența poartă cea mai puternică matrice comportamentală. Acolo individul nu acționează prin conștiința sinelui -eventual preia din familie, din educația de la școală, din religie. Mai târziu își poate produce și el singur deprinderi nocive, se aliniază turmei, intră în tot felul de grupuri, își pierde puterea cu fiecare zi care trece, își pierde identitatea, pierde măreția ființei lui cu care a fost lăsat de fapt aici pe pământ încă de la naștere.

FORȚA INDIVIDUALĂ VINE ODATĂ CU RENUNȚAREA LA TURMĂ

Nu ai cum să devii brav, dacă nu te rupi de ei, dacă nu încerci să fii puternic doar prin tine însuți. Și în momentul în care ești puternic ca individ, atunci îți rămâne să-ți rezolvi problemele emoționale sau să le lași deoparte. Când ai ajuns să-ți atingi libertatea, când ți-ai rezolvat și problema cu cotidianul, tu rămâi în el doar aparent, dar îți trăiești 99% propria viață. Dacă ai devenit o forță este posibil să nu-ți mai pui întrebări despre ”a fi”, despre ”cine sunt” și ”unde ne îndreptăm”, întrebări existențiale tulburătoare, pentru că deja începi să comunici direct cu universul, cu cosmosul. Însă starea de împăcare vine doar după foarte multă luptă și muncă.
Ar fi o lume minunată dacă toți am trăi starea de împăcare, cea care oferă întregirea ființei. Când ființa este întreagă ea nu mai nutrește după ceva, nu mai năzuiește la a avea, nu are nemulțumiri, nu are mânie, nu are ură, înseamnă că și-a atins aproape toate țelurile. Acele răni vechi -pe care omul trezit le poartă cu el-, înseamnă că s-au vindecat, iar ele nu mai afectează propria ființă.
Omul este liber să facă absolut tot ce vrea atâta vreme cât nu deranjează un alt om.
Fără a descuraja pe cineva, o stare de împăcare perfectă nu există, pentru că tot mai rămâne o năzuință către maximul universal, maximul realizabil.

Primul lucru pe care ți-l dă împăcarea este mulțumirea de contextul în care te afli, de ființa care ești în momentul prezent cu toate înzestrările fizice, psihice și spirituale.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

Deputat Oana Vladuca

Deputat Carmen Holban

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos

OFICIAL MEDIA
Pin It