TEATRUL NAȚIONAL DE OPERĂ ȘI BALET “OLEG DANOVSKI” CONSTANȚA
STAGIUNEA MUZICALĂ 2018 – 2019 SEPTEMBRIE
După o vară plină, în care artiştii Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ au avut turnee peste hotare, a sosit momentul să revină pe scena constănţeană. Deschiderea stagiunii 2018-2019 a fost programată pentru data de 9 septembrie, ora 19:00, cu un spectacol plin de vervă și culoare, „My Fair Lady“, de Frederick Loewe, sub bagheta maestrului Gheorghe Stanciu.
Artiştii Teatrului Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski”, au mai pregătit pentru luna septembrie următoarele spectacole:
Sâmbătă, 22 septembrie, Don Pasquale de G. Donizetti,
Duminică, 23 septembrieale, Don Quijote de L. Minkus,
Vineri, 28 septembrie, Concert Medalion Dinos Constantinides,
Sâmbătă, 29 septembrie, O sole mio – Divertisment muzical,
Duminică, 30 septembrie, Cenuşăreasa de S. Prokofiev,
Tichetele se pot procura de la agenţia de bilete din incinta instituţiei de cultură, la preţuri de: 8 lei (copii şi elevi cu carnetele de note vizate la zi), 15 lei (studenţi, pe baza carnetului de note şi pensionari, pe baza talonului de pensie), 20, 25, 30, 40 lei (în funcţie de locul ocupat în sală), după următorul program: Luni orele: 11:00-17:00, marţi – liber, miercuri, joi şi vineri: orele 11:00 – 17:00, sâmbătă – duminică: orele 18:00 – 19:00, în zilele cu spectacol
Rezervări telefonice la 0723.882.987 sau 0241.481.460 doar în timpul programului.
Agenția de bilete se află în incinta Teatrului Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski”, intrarea dinspre parc.
Data | Spectacol | Distributia |
Vineri
7 septembrie 2018 Ora 19 Târgovişte |
L’HEURE D’OR |
Solişti
DANIELA VLĂDESCU, ALINA MAVRODIN MARIUS EFTIMIE Solişti balet ADRIAN MIHAIU, IRINA GANEA MIHAIU, LAIMA COSTA KANOKO SUZUKI, MIZUKI KUBOTA BOGDAN BÎRSĂNESCU, CODRUŢA BĂLAN MAYU TAKAHASHI, MIHAI PÂSLARU, RYAN BROWN SAYAKA TANNO, YURIA SOETA, DEBORAH ROSNER |
Duminică
9 septembrie 2018 Ora 19 Sala Teatrului |
Deschiderea stagiunii 2018 – 2019
MY FAIR LADY Fr. Loewe |
Solişti
LUCIA MIHALACHE, STEFAN POPOV Bucureşti LICĂ GHERGHILESCU, CONSTANTIN ACSINTE CRISTINA OPREAN, GABRIELA DOBRE DORU IFTENE, ANCA BĂNICĂ, ADRIAN PÂRLEA CONSTANTIN BOTEZATU, DAIANA GAVRILESCU ADRIAN BĂDILĂ, OCTAVIAN MINEA, BOGDAN OCHEŞEL, SILVIA SIMIONESCU MARIAN IRIMIA, ROBERT SAFTA, RALUCA DARABAN ANIŞOARA BOTEZATU, BOGDAN BÎRSĂNESCU LUMINIŢA CRISTEA, VERONICA RĂCEALĂ IULIAN BRATU, ANA MARIA MLADINOVICI ŞTEFAN LEPADATU, SILVIU VIZAN Dirijor GHEORGHE STANCIU |
Sâmbătă
15 septembrie 2018 Ora 20 Târgu – Mureş |
MY FAIR LADY Fr. Loewe |
Solişti
LUCIA MIHALACHE, STEFAN POPOV Bucureşti LICĂ GHERGHILESCU, CONSTANTIN ACSINTE CRISTINA OPREAN, GABRIELA DOBRE DORU IFTENE, ANCA BĂNICĂ, ADRIAN PÂRLEA CONSTANTIN BOTEZATU, DAIANA GAVRILESCU ADRIAN BĂDILĂ, OCTAVIAN MINEA, BOGDAN OCHEŞEL, SILVIA SIMIONESCU MARIAN IRIMIA, ROBERT SAFTA, RALUCA DARABAN ANIŞOARA BOTEZATU, BOGDAN BÎRSĂNESCU LUMINIŢA CRISTEA, VERONICA RĂCEALĂ IULIAN BRATU, ANA MARIA MLADINOVICI ŞTEFAN LEPADATU, SILVIU VIZAN Dirijor GHEORGHE STANCIU |
Duminică
16 septembrie 2018 Ora 20 Târgu – Mureş
|
TRAVIATA G. Verdi
|
Solişti
DIANA ŢUGUI Cluj, ALIN STOICA Bucureşti IONUŢ PASCU Bucureşti, ASINETA RĂDUCAN Braşov IONELA DUMA, MĂDĂLIN BĂLDĂU BOGDAN OCHEŞEL, ADRIAN PÂRLEA CONSTANTIN ACSINTE, ADRIAN BĂDILĂ Dirijor GHEORGHE STANCIU |
Sâmbătă
22 septembrie 2018 Ora 19 Sala Teatrului
|
DON PASQUALE
G. Donizetti Regia artistică LUCIA CICOARĂ DRĂGAN Scenografia EUGENIA TĂRĂŞESCU JIANU |
Solişti
OREST PÎSLARIU Bucureşti, MARIUS EFTIMIE DORU IFTENE, SMARANDA DRĂGHICI LAURENŢIU SEVERIN, ŞTEFAN LEPĂDATU CEZAR GRIBINIC, DAIANA GAVRILESCU MIHAELA TĂNASE, ADRIAN RENEA |
Duminică
23 septembrie 2018 Ora 19 Sala Teatrului
|
DON QUIJOTE L. Minkus
|
Solişti
ADRIAN MIHAIU, MIZUKI KUBOTA debut BOGDAN BÎRSANESCU, SAYAKA TANNO MAYURA TAKASE debut MAYU TAKAHASHI, YURIA SOETA ŞTEFAN RĂUŢ, KEITO SHIMOMURA MIHAI PÎSLARU, GELU RÂPĂ |
Vineri
28 septembrie 2018 Ora 19 Sala Teatrului
|
CONCERT Medalion Dinos Constantinides |
Dirijor
CHRISTOS KTISTAKI Grecia Solist FROSO KTISTAKI Grecia Preludiu pentru orchestra de coarde, LRC 163a Concertul nr.2 pentru pian şi orchestră de cameră, LRC 261 Reflectii IX pentru pian solo, LRC 276 Larissa forever pentru pian şi orchestră de cameră, LRC 279 Simfonia nr.7 pentru orchestră, LRC 274 |
Sâmbătă
29 septembrie 2018 Ora 19 Sala Teatrului |
O SOLE MIO |
Solişti
DANIELA VLĂDESCU, LUCIA MIHALACHE SMARANDA DRĂGHICI, STELA SÎRBU SILVIA SIMIONESCU, IONELA DUMA, RALUCA DARABAN GABRIELA DOBRE, VERONICA RĂCEALĂ MĂDĂLIN BĂLDĂU, DORU IFTENE LAURENŢIU SEVERIN, BOGDAN OCHEŞEL CRISTIAN PARMAC |
Duminică
30 septembrie 2018 Ora 19 Sala Teatrului |
FRUMOASA ŞI BESTIA
P.I. Ceaikovski Regia şi Coregrafia HORAŢIU CHERECHEŞ Scenografia NATALIA KORNILOVA Asistent coregrafie MONICA CHERECHEŞ |
Solişti
IRINA GANEA MIHAIU, ADRIAN MIHAIU BOGDAN BÎRSĂNESCU, MIZUKI KUBOTA, RYAN BROWN MAYU TAKAHASHI, YURIA SOETA, RENATA SOARES IGUACEL SANCHEZ, KEITO SHIMOMURA, DAIA KASHIWABA, MIHAI PĂSLARU |
Manager
DANIELA VLĂDESCU
Consultant artistic
MIRCEA TEGZEŞIU
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Facultatea de Științe și Arte din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște desfășoară concurs de admitere pentru anul universitar 2025-2026
Facultatea de Ingineria Mediului și Știința Alimentelor din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște desfășoară concurs de admitere pentru anul universitar 2025-2026”
Facultatea de Ingineria Materialelor și Mecanică din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște desfășoară concurs de admitere pentru anul universitar 2025-2026