Într-o piață a muncii aflată într-o permanentă dinamică, competențele profesionale devin moneda de schimb esențială pentru inserția și progresul în carieră. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița organizează și în luna iunie 10 cursuri de formare profesională GRATUITE pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.
Ocupațiile pentru care se vor deschide cursuri sunt:
-operator la mașini unelte cu comandă numerică, contabil, recepționer hotel, frizer, ospătar, referent resurse umane, două cursuri de operator introducere validare date, machior și sudor electric.
Cursurile organizate de către AJOFM Dâmbovița pot deschide noi orizonturi profesionale printre care, obținerea unei calificări recunoscute pe plan național și internațional și implicit creșterea șanselor de angajare.
În vederea participării la cursuri, persoanele interesate trebuie să prezinte următoarele documente:
– carte identitate;
– act studii;
– certificat naștere;
– certificat căsătorie (dacă este cazul);
– adeverință medicală.
Atenția acordată dezvoltării abilităților specifice fiecărei ocupații de către specialiștii noștri, asigură un avantaj competitiv pentru cursanți și ne recomandă ca principali furnizori de formare profesională pe piața muncii.
Pentru mai multe informații, se poate accesa site-ul www.anofm.ro – ajofmdambovita – secțiunea Persoane fizice / Formare profesională, e-mail : ajofm.db@anofm.gov.ro sau contacta pe domnul Sorin Bădoiu la numărul de telefon 0732100376.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
Protest cu 20.000 de oameni la București. ”Nu avem cu ce trăi! Jos Guvernul! Să vă fie rușine!”
Cum obțin instituțiile bani de la populație. Marketing pentru fericire
Analistul Adrian Negrescu: „Tot mai mulți oameni vor fi nevoiți să renunțe la locuințele lor”
Taxa pe proprietate poate fi considerată ABUZIVĂ? Ce răspunde avocatul Minoi Marian
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
E timpul să arătăm solidaritate pentru un copil care are dreptul la viață!
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
Lună nouă în Capricorn 18 ianuarie: Ne pregătim pentru schimbările profunde din acest an