Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

100 de donatori de sânge la campania din Târgoviște

Crucea Roșie Română a organizat în perioada 16 -31 mai 2017 o campanie de donare de sânge, ale cărei obiective au urmărit pe termen scurt, conștientizarea nevoii constante de sânge în țara noastră dar și la nivel local în județul Dâmbovița, iar pe termen lung, motivarea/ educarea oamenilor privind donarea de sânge în mod voluntar și neremunerat.

Campania s-a desfășurat în București, Ploiești, Dâmbovița, Telorman, Buzău și Călărași. Prin prezenta vă informăm că în data de 31 mai 2017, în intervalul orar 9,00-14,00 Centrul mobil de donare de sânge s-a deplasat la Târgoviște pe Platoul Prefecturii Dâmbovița unde am avut un număr de 102 persoane care s-au prezentat. Personalul Centrului de Transfuzie Sanguină Târgoviște au asigurat procesul de colectare, iar voluntarii Filialei au distribuit apă minerala plată și dulciuri.

Crucea Roșie Dâmbovița mulțumește pe această cale donatorilor dâmbovițeni, autorităților locale și județene, presei locale pentru sprijin și implicare.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share