Trupe de reconstituire istorică, atât din ţară, cât şi din străinătate vin în județul Hunedoara între 3 și 5 septembrie. Platoul de la Măgura Uroiului găzduiește ediția cu numărul 11 a Festivalului DacFest – „Sub Semnul Lupului”.
Consiliul Judeţean Hunedoara, Direcţia Generală de Administrare Monumente şi Promovare Turistică a Judetului Hunedoara şi Oraşul Simeria, în parteneriat cu Asociaţia « Terra Dacica Aeterna » anunță pentru ediția din acest an manifestări atractive, paradă a costumelor antice, ritualuri dacice şi romane, lupte de gladiatori, ateliere antice. Momentul culminant va fi, cu siguranță, reconstituirea bătăliei de la Adamclisi( Moesia) dintre daci şi romani.
Adamclisi a fost scena de desfăşurare a încrâncenatei bătălii dintre geto-daci şi aliaţii lor conduşi de Decebal şi legiunile romane în frunte chiar cu Împăratul Traian. În urma înfrângerii din această bătălie, dar şi drept consecinţă a victoriei romane în cele două războaie daco-romane (101-102 d. Hr. şi 105-106 d. Hr.), teritoriul dac este transformat în provincie romana – Dacia Felix, pământ generos renumit pentru cerealele şi viile nobile. La Adamclisi a fost o încleştare impresionantă de forţe: 15.000 de daci, sarmaţi şi iazigi au luptat împotriva unui număr necunoscut de militari romani.
Bătălia de la Adamclisi a reprezentat ultima încercare a lui Decebal de a evita atacarea Munţilor Orăştiei şi a Salbei de cetăţi de lângă Sarmizegetusa Regia.
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Protest uriaș în Capitală! Cel mai mare miting împotriva deciziei abuzive de anulare a alegerilor
Cristi Iordache – Stirea zilei ascunsă de principalele trusturi de presă. Protestele din Piata Universitatii
Copiii cu dizabilități din Târgu Mureș, victimele DGASPC și indiferenței statului. Atenție, imagini șocante!
Pandemia trenuleț – momentul când bogații se îmbogățesc
Mark Zuckemberg reduce semnificativ cenzura după ce a închis gura întregii lumi
Dictatura vine din vest din păcate, deși iubim vestul, deși ne place democrația lor. Ne-au folosit resursele țării și pe noi pe post de sclavi.
LIFE STYLE
Fă dragoste doar cu cine îți mângâie sufletul
Lună plină în Rac, 13-14 ianuarie 2025: Suntem încurajați să ne concentrăm pe noi moduri de a gândi și de a fi
Cancerul poate fi învins prin POST. Ce se întampla atunci cand ținem post?
10 filme americane de dragoste pe care să le vezi măcar o dată în viață
Masajul Prostatic și Beneficiile Sale Pentru Sănătatea Bărbaților
DESTINATII
Plan de măsuri pentru a evita situațiile cu impact negativ asupra turiștilor care vor ajunge în stațiunile hunedorene
Domeniului schiabil din Pasul Vâlcan se poate finaliza cu fonduri europene
Importanta asigurarii de calatorie pentru vacantele tale in tari straine
Top 5 motive să alegi Maldivele ca destinație de vacanță la mare pe timpul iernii
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tonic general al organismului – Apa cu miere vă ajută să vă restabiliți sănătatea
Cum să prevenim alergiile la copii – Mihaela Bilic
Prevenirea problemelor de vedere la copii: sfaturi esențiale
Ai grijă de organele tale, nu le mai speria
Spune-mi ce te doare și îți voi spune ce să iubești
Mihaela Bilic: Slăbiți cu ciorbă! Strategie dietetică după excesele de sărbători
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Protest AUR. Dâmbovițenii cer sfârșitul regimului ilegitim și dictatorial PSD-PNL-UDMR
„Singuri, putem merge mai repede, dar împreună, putem merge mai departe”
Inculpaţii sunt prezumaţi nevinovaţi până la probarea vinovăţiei în instanţele judecătoreşti române competente