| 263 de proiecte de infrastructură de transport vor beneficia de finanțare europeană în valoare totală de 12,77 miliarde de europentru creșterea mobilității în Uniunea Europeană într-o manieră ecologică și sigură. |
| Violeta Bulc, comisarul european pentru transport, a declarat: „Mă bucur că investiția cea mai importantă făcută vreodată de UE în domeniul transportului devine realitate astăzi. Toate aceste proiecte vor îmbunătăți conectivitatea Europei și vor stimula competitivitatea, creșterea economică și crearea locurilor de muncă. Contribuind la decarbonizarea sectorului transporturilor prin utilizarea de combustibili ecologici și integrarea sa digitală, proiectele își vor aduce aportul, de asemenea, la realizarea a două priorități ale Comisiei Europene: Uniunea energetică și Agenda digitală”. | ||
| Proiectele implică toate modurile de transport și sunt puse în practică în toate statele membre UE, asigurând astfel o dimensiune cu adevărat europeană. Ele sunt, în principal, axate pe rețeaua centrală de transport transeuropeană. 43 dintre acestea, cu o valoare cumulată de 4,6 miliarde de euro, vor fi puse în practică integral în țările UE ce beneficiază de finanțare prin Fondul de coeziune. De asemenea, sunt sprijinite proiectele inovatoare de gestionare a traficului, precum și promovarea unor soluții durabile de mobilitate. | ||
| Context Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (Innovation and Networks Executive Agency – INEA) a semnat, în data de 7 ianuarie 2016, acordurile de investiții pentru ultima serie de proiecte selectate din cadrul Facilității pentru Conectarea Europei (CEF). Facilitatea de Conectare a Europei (CEF) finanțează proiecte care au ca scop realizarea conexiunilor lipsă din domeniul energiei, transportului și cel digital. Obiectivul principal al CEF Transport este de a ajuta la completarea rețelei principale transeuropene de transport (TEN-T) și a coridoarelor sale multimodale până în 2030, precum și a rețelei globale UEN-T până în 2050. Un buget total indicativ de 22,4 miliarde de euro este disponibil sub formă de finanțare nerambursabilă pentru cofinanțarea de proiecte TEN-T în statele membre UE în perioada 2014-2020. Din acest buget, 11,3 miliarde de euro sunt destinate proiectelor din statele membre eligibile pentru sprijin din Fondul de coeziune. | ||
| Persoane de contact pentru presă: Anna-Kaisa Itkonen – Tel.: +32 229 56186 Alexis Perier – Tel.: +32 229 69143 Întrebări din partea publicului larg Europe Direct la telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email |
Pagini Utile
- Comunicat de presă integral (în limba engleză)
- Fișă informativă privind apelul de propuneri CEF Transport 2014
Vlăduţ ANDREESCU, manager ED Târgovişte
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan