Duminică, 1 septembrie a.c., la nivel naţional se aniversează împlinirea a 131 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Rurale, instituită prin „Legea asupra Gendarmeriei Rurale din 1 septembrie 1893”, iar Jandarmeria Dâmboviţa celebrează 34 de ani de existență.
Repere istorice ale Jandarmeriei rurale:
În urmă cu 131 de ani, necesitatea unei instituţii care să asigure ordinea publică şi respectarea legilor în mediul rural a determinat iniţierea unor demersuri pentru elaborarea legii de organizare şi funcţionare a Jandarmeriei pe întreg teritoriul ţării. În prezent la nivelul judeţului Dâmboviţa, Jandarmeria are subunităţi de ordine publică în localităţile Târgoviște, Moreni, Pucioasa, Găeşti, Răcari, Titu, Tărtăşeşti şi Gura Ocniţei care execută zilnic misiuni în slujba cetățenilor. Totodată, la nivelul județului au fost constituite structuri de ordine publică și în zona de responsabilitate din Platoul Montan Bucegi, unde au afost ințiințate două posturi de jandarmi montane la Zănoaga și Peștera.
Meritul pentru deplina clarificare a rolului, locului, organizării Jandarmeriei Rurale îi revine, guvernului conservator condus de Lascăr Catargiu, care a elaborat Legea pentru organizarea Jandarmeriei Rurale. Aceasta a fost promulgată prin Decret regal şi a intrat în vigoare la 1 septembrie 1893.
Legea Jandarmeriei Rurale prevedea instituirea unui corp de pază şi ordine cu caracter militarizat în toate localităţile rurale din ţară.
Într-un interval scurt de timp înfiinţarea acestei instituţii s-a dovedit a fi benefică şi pentru securitatea statului.
Caracterul militar i-a oferit o unanimă recunoaştere, iar prin integritate, cinste, omenie şi solicitudine, jandarmul a devenit unul dintre cei mai respectaţi membri ai comunităţii, alături de preot, învăţător şi primar.
De la înfiinţare, instituţia Jandarmeriei Rurale a cunoscut transformări şi evoluţii, dar, în esenţă, a răspuns necesităţilor societăţii de a avea o forţă de poliţie în mediul rural.
Până în anul 1998, ziua de 1 septembrie marca şi Ziua Jandarmeriei Române. Odată cu intrarea în vigoare a Legii de organizare şi funcţionare a Jandarmeriei, Ziua Armei se sărbătoreşte la 3 Aprilie, fiind momentul care marchează promulgarea primului act de înfiinţare a corpului de jandarmi pe teritoriul României „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi” (anul 1850).
Referinţe istorice ale Jandarmeriei dâmboviţene:
În baza unei hotărâri de guvern și au uni ordin ministerial la data de 1 septembrie 1990 a luat fiinţă Batalionul 50 Jandarmi Târgovişte cu indicativul UM 0705.
Ca recunoaştere a progreselor făcute de UM 0705 Târgovişte, în conformitate cu Decretul prezidenţial nr. 429/07.09.1996 a fost acordat „Drapelul de luptă” al Batalionului 50 Jandarmi Târgovişte.


Începând cu 01.01.1998, Batalionul 50 Jandarmi Târgovişte, conform Legii 116/1998 de organizare şi funcţionare a jandarmeriei (abrogată), se reorganizează în Comandamentul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa.
Comandamentul unităţii, împreună cu Drapelul de luptă, a fost mutat conform unui ordin al ministrului de interne în cazarma din localitatea Ochiuri.
Începând cu anul 2005, intră în vigoare Legea 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, prin care Comandamentul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa se transformă în Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa (IJJ Dâmbovița).
În ziua de 24 martie 2005 la reşedinţa unităţii din cazarma Ochiuri au avut loc festivitatea de predare-primire a comenzii şi a Drapelului de Luptă al unităţii. Totodată, sediul IJJ Dâmboviţa s-a mutat din localitatea Ochiuri în municipiul Târgovişte, pe Bulevardul Regele Carol I nr. 49.
În coformitate cu Ordinul MAI nr. 678/06.06.2005 se atribuie Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa denumirea onorifică cu semnificaţie istorică „Mircea cel Bătrân”.
Aceasta denumire nu este întâmplătoare, deoarece în timpul domniei marelui voievod, Târgoviştea a devenit cetatea de scaun a Tării Româneşti.
Totodată, în urma propunerilor și demersurilor făcute de conducerea IJJ Dâmbovița, cu privire la însemnele heraldice ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, prin ordinul ministerial nr. 25 din 14 martie 2018 a fost aprobat însemnul heraldic al Jandarmeriei dâmbovițene.
Informare, Relații Publice și cu Publicul

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice