În perioada 17-21 iulie 2023 s-au derulat activitățile practice ale proiectului „EDUCAȚIE NON-FORMALĂ PENTRU TINERET”, proiect finanțat de Primăria Municipiului Târgoviște și implementat de Asociația Chindia Jurasic Park în parteneriat cu Asociația Ecologică Floare de Colț. Beneficiarii direcți ai acestui proiect au fost 30 de elevi ai mai multor școli din municipiul Târgoviște (Școala Gimnazială „Ioan Alexandru Brătescu-Voinești”, Colegiul Național Pedagogic “Constantin Cantacuzino”, Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, Școala Gimnazială „Vasile Cîrlova” ș.a.), coordonați de cadre didactice și de monitori din cadrul celor două asociații.
Scopul taberei a fost ridicarea nivelului de cunoștințe al tinerilor din municipiul Târgovişte prin participarea lor la activităţi de educaţie non-formală în domeniul turismului montan specializat, iar organizatorii taberei au ales ca „sală de curs” o altă zonă din Parcul Natural Bucegi (zona stațiunii montane Bușteni), structurând programul în funcție de vârsta copiilor, de condiția lor fizică, dar și de prognoza meteo (vreme cu tendințe de călduri caniculare).

Încă din prima zi (luni, 17 iulie 2023), elevii au fost împărțiți pe grupe, au fost repartizați la monitori și au fost implicați în primele activități. După-amiaza sosirii la munte a fost alocată acomodării cu zona și parcurgerii unui traseu relativ ușor, deplasarea spre cascada Urlatoarea. De-a lungul traseului marcat, inițial dublu (triunghi albastru-punct roșu), a fost făcută o prezentare a Parcului Natural Bucegi, a recomandărilor legate de parcurgerea traseelor (abrupte) din această zonă, a pericolelor din zonă (semnalare frecventă a prezenței urșilor), iar la întoarcere a fost făcută și o ecologizare a deșeurilor aflate în apropierea potecii. Obiectivul zilei, cascada Urlătoarea, a impresionat pe tinerii montaniarzi prin zgomotul ei și, implicit, prin „evantaiul” de apă generat de debitul rezultat în urma topirii ultimelor zăpezi de pe vâlcelele din amonte.
Ziua a doua (marți, 18 iulie) a debutat cu o lecție teoretică legată de pericole în munți, semnale de prim ajutor și orientarea turistică utilizând marcajele turistice. Apoi, s-a trecut la atelierul de orientare sportivă, toți tinerii participând și la concursul de orientare cu busola, pe bază de vize, distanțe și repere. După amiaza aceleiași zile a fost alocată mult așteptatului traseu de via ferrata (amenajat în incinta locului de cazare – CPPI Bușteni), traseu finalizat cu un rapel tip manșă sau cu o cățărare (ambele, cu dublă asigurare!).

Fiind cea mai lungă și grea etapă, zilei a treia (miercuri, 19 iulie) i s-a acordat și cea mai mare atenție (odihnă mai bună, echipament, hrană rece pe traseu, apă etc.). Traseul parcurs a fost următorul: cazare – cabana Gura Diham (982 m), urcare pe conductă spre Șaua Baiului (1354 m) – coborâre la celebra cabană Diham (1320 m) – ramificație spre cabana Poiana Izvoarelor (1455 m, momentan, închisă publicului larg…) și revenire, pe bandă roșie, la Gura Diham. Vremea a fost frumoasă, iar desele popasuri au permis monitorilor să prezinte, în mod practic, tehnica de mers și să facă numeroase tururi de orizont spre abruptul prahovean al Bucegilor (Caraiman, Coștila, Creasta Balaurului, Fața Bucșoiului, valea Mălăiești, culmea Țigănești etc.). De asemenea, au fost prezentate multe informații legate de flora specifică zonei, de fauna pădurilor, de rocile pereților alpini. Tură grea, nu neapărat prin lungime (circa 15 km), ci prin căldura resimțită chiar sub utila umbrelă a pădurilor. Seara, program de odihnă binemeritată, după un traseu interesant.
Ziua a patra a continuat cu un program mai ușor. În dimineața zilei am ajuns la Parcul de aventură (Domeniul schiabil) Kalinderu unde tinerii au participat la câteva probe pline de adrenalină (roller coaster, tubing), apoi s-a urcat cu telescaunul în zona superioară a pârtiei de schi unde s-a făcut un popas mai mare, un bun prilej de a face un tur de orizont spre munții de vizavi de Bucegi (Baiului, Neamțului, Piatra Mare, chiar și Postăvaru!). Fiind 20 iulie, Sfântul Ilie ne-a alungat, spre ora prânzului, cu clasica lui rupere de nori…După amiază, mișcarea a continuat cu câteva activități sportive pe terenurile amenajate lângă vechiul parc care poartă, acum, numele fraților Schiel, antreprenorii vechii fabrici de hârtie din Bușteni. Seara s-a încheiat cu jocuri colective, în zona special amenajată în curtea zonei de cazare.
După cinci zile, pline de activități multiple (prezentări teoretice, dar și concursuri sau drumeții) desfășurate în zona prahoveană a Bucegilor, elevii târgovișteni au revenit pe meleagurile natale cu un nou bagaj de cunoștințe primit în cadrul unor lecții non-formale, în mijlocul naturii. Imaginile anexate ni-i arată în multitudinea de activităţi la care au participat.
Posta Nicolae
Preşedinte ACJP, coordonator proiect

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan