Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

30 de ONG-uri sesizează grave încălcări ale dreptului la informare în dezbaterile publice organizate de Ministerul Mediului pentru proiectul hidroenergetic Livezeni-Bumbești

Asociația Bankwatch România, alături de Valea Jiului Society, EcoCivica Gorj și alte 27 de organizații și grupuri informale au adresat o scrisoare deschisă Ministrului Mediului, Mircea Fechet, prin care denunță multiple încălcări ale dreptului la informare și participare publică în cadrul dezbaterilor organizate recent la Bumbești-Jiu, Târgu Jiu și Aninoasa privind proiectul hidroenergetic din zona Livezeni-Bumbești.

Neregulile constatate subminează atât drepturile fundamentale garantate de Convenția de la Aarhus, cât și obligația Ministerului Mediului de a asigura transparența procesului decizional.

                                                                   Intimidare și obstrucționare sistematică a participării publice

Reprezentanții societății civile prezenți la dezbateri au fost supuși unor practici sistematice de intimidare, incluzând: întreruperi frecvente ale intervențiilor critice, jigniri și amenințări din partea unor participanți sau descurajarea activă a dialogului de către reprezentanții Ministerului.

“Va rămâne probabil memorabilă afirmația reprezentantei Ministerului în timp ce întrerupea intervenția unei membre a societății civile – «aici nu facem dialog!» , când exact acesta ar trebui să fie rolul acestor dezbateri”, se arată în scrisoarea deschisă.

                                                                           Transparență compromisă și consultare formală

Dezbaterea, desfășurată în județele Hunedoara și Gorj, a eșuat în îndeplinirea rolului său fundamental. Proiectul a fost prezentat exclusiv unilateral, din perspectiva investitorilor, iar întrebările critice privind impactul real asupra ecosistemului au fost sistematic evitate. Explicațiile oferite s-au bazat pe rapoarte de evaluare considerate discutabile și excesiv de optimiste. Mai mult, angajații companiei implicate au dominat discursul public, în detrimentul vocilor independente. 

                                                                 Ignorarea alternativelor ecologice și încălcarea normelor europene

În ciuda obligațiilor legale, dezbaterea a ignorat aspecte esențiale prevăzute de legislația europeană. Regulamentul UE 2022/2577 prevede explicit necesitatea implementării de măsuri clare de conservare, iar alternativele mai puțin invazive, precum energia solară sau eoliană, recomandate de regulament, nu au fost luate în considerare. În consecință, procesul de avizare ridică semne serioase de întrebare privind respectarea normelor europene de mediu.

                                                                        Solicitări concrete pentru respectarea drepturilor cetățenești

Asociațiile semnatare solicită:

  1. Organizarea unei noi runde de dezbateri publice, cu respectarea strictă a prevederilor Convenției de la Aarhus
  2. Asigurarea unui cadru sigur și imparțial pentru exprimarea tuturor părților interesate
  3. Oferirea de răspunsuri clare și detaliate la întrebările comunității
  4. Analizarea serioasă a alternativelor ecologice pentru proiect
  5. Respectarea dreptului fundamental al cetățenilor de a participa la deciziile de mediu

“Aceste dezbateri ar trebui să faciliteze participarea publică și să permită tuturor părților interesate să își exprime observațiile și îngrijorările într-un cadru sigur și constructiv. În schimb, am asistat la o simulare a consultării publice, în care vocea societății civile a fost sistematic redusă la tăcere”, subliniază reprezentanții Bankwatch România.

„Iubim zona în care locuim și susținem investiții care au potențialul de a asigura o calitate a vieții îmbunătățită pentru locuitori. În același timp, având în vedere resursele limitate de care regiunea dispune, este necesar să ne fie explicat clar dacă un anumit proiect este benefic, sau, din contră, dăunător pentru comunitate. Cursul dezbaterilor publice organizate ne lasă impresia că în locul unui dialog corect, se încearcă manipularea opiniei publice și intimidarea pozițiilor critice venite din societatea civilă. Acest lucru este extrem de periculos pentru o societate democratică. Astfel, solicităm organizarea de dezbateri publice transparente, imparțiale, care încurajează dialogul și ne respectă dreptul la participare, ” menționează  și  reprezentanții Coaliției Jiului Implicată.

Către:
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor,
În atenția Domnului Ministru, Mircea Fechet
 

Stimate Domnule Ministru,

Subsemnații, reprezentanți ai societății civile și cetățeni interesați de protecția mediului și transparența decizională, dorim să aducem în atenția dumneavoastră neregulile constatate în cadrul seriei de dezbateri publice organizate recent la Bumbești-Jiu, Târgu Jiu și Aninoasa, privind proiectul hidroenergetic în zona Livezeni-Bumbești. Considerăm că aceste nereguli subminează atât dreptul nostru la informare și participare, cât și obligația Ministerului Mediului de a asigura transparența procesului decizional. Vă reamintim că statele membre ale Convenției de la Aarhus sunt obligate să organizeze consultări publice eficiente și să ia în considerare în mod corespunzător opinia publicului.

  1. Practici de intimidare și moderare părtinitoare
    În cadrul dezbaterii, reprezentanții societății civile au fost ținta unor acțiuni de intimidare prin întreruperi frecvente, jigniri și chiar amenințări. În loc să încurajeze participarea și să faciliteze un dialog deschis, reprezentanții Ministerului Mediului au ales să întrerupă și să descurajeze intervențiile critice, pe parcurs intrând în „regia” organizată de angajați ai titularului de proiect și așa-ziși susținători interesați, și să ducă în derizoriu orice observație sau întrebare care ar fi condus la clarificarea unor suspiciuni privind proiectul din perspectiva impactului asupra mediului înconjurător și a beneficiilor pentru comunitate. Va rămâne probabil memorabilă afirmația reprezentantei Ministerului în timp ce întrerupea intervenția unei membre a societății civile – „aici nu facem dialog!” Ori aceste dezbateri ar trebui să aibă exact acest rol, cel de dialog în care toate părțile interesate să își poată exprima observațiile și îngrijorările legate de proiectele dezbătute. Moderarea evenimentului, departe de a susține o dezbatere corectă, a avut însă, într-un mod evident, rolul de a sprijini poziția investitorilor, permițând angajaților companiei implicate să domine discursul public. Totodată, deși au recunoscut că proiectul „este controversat”, moderatorii au permis politizarea dezbaterii publice, în sensul acceptării de mesaje cu accente naționaliste și antieuropene. Această abordare contravine flagrant obligațiilor ministerului de a oferi un cadru sigur și imparțial în care toți cei interesați să aibă dreptul la exprimare liberă și acces la informație, fără teama de represalii.
  2. Simularea consultării publice și lipsa de transparență
    Dezbaterea, care ar fi trebuit să fie o oportunitate pentru a discuta impactul proiectului asupra mediului într-o zonă Natura 2000, a fost transformată într-o simplă formalitate, în care proiectul a fost prezentat unilateral, discursul concentrându-se pe pretinse beneficii directe pentru populație, precum și pe o importanță de nivel strategic, în ambele cazuri refuzându-se orice detalii concrete. Întrebările critice ale publicului, menite să clarifice impactul real asupra ecosistemului și să exploreze alternativele posibile, au fost evitate sau duse în derizoriu, iar explicațiile oferite nu s-au bazat pe raționamente științifice. S-a putut, de asemenea, observa modul repetitiv în care moderatoarea din partea Ministerului Mediului recomanda ca întrebările societății civile să fie adresate prin email, motivând faptul că studiile sunt extrem de voluminoase și că nu toți experții care au lucrat la studii sunt prezenți, nepermițând, în majoritatea cazurilor, nici adresarea de întrebări experților prezenți în sală care au și susținut prezentările. Astfel, nu a fost în niciun moment resimțită intenția organizatorilor de a informa publicul și de a înțelege care ar putea fi îngrijorările acestuia legat de proiect. Ori rolul acestor dezbateri ar trebui să fie de a permite publicului participarea mai facilă la luarea deciziilor.

III. Lipsa analizării alternativei ecologice, în contextul Regulamentului (UE) 2022/2577
Referitor la argumentele prezentate de reprezentanții Ministerului Mediului, observăm o interpretare limitativă și selectivă a Regulamentului (UE) 2022/2577, invocat pentru a justifica absența unei analize a alternativelor ecologice. Conform regulamentului, orice proiect trebuie să fie implementat cu măsuri clare de conservare, iar alternativele mai puțin invazive, cum ar fi energiile solare sau eoliene, sunt recomandate explicit pentru a diminua impactul ecologic. Aceste prevederi au fost ignorate, iar acest lucru ridică serioase întrebări despre corectitudinea procesului de avizare a acestui proiect.

  1. Solicitare privind organizarea unei noi dezbateri conforme
    Având în vedere cele expuse mai sus, solicităm respectuos ca Ministerul Mediului să ia măsuri pentru organizarea unei noi runde de dezbateri publice, desfășurate într-un mod transparent, în conformitate cu prevederile Convenției de la Aarhus. Reamintim că art. 3 (8) al Convenției menționează că ”Fiecare parte se asigură că persoanele care își exercită drepturile în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții nu sunt penalizate, persecutate sau hărțuite în nici un fel pentru implicarea lor”. Ne dorim ca noua dezbatere să ofere un cadru sigur, în care toți cei interesați să poată adresa întrebări și să primească răspunsuri clare și detaliate. Aceasta ar reprezenta un pas important către asigurarea unei decizii corecte și bine fundamentate, bazată pe respectul pentru protecția mediului și pentru comunitățile locale.

În concluzie,
Vă rugăm să tratați cu responsabilitate sesizarea noastră și să luați măsurile necesare pentru restabilirea transparenței și obiectivității în procesul de consultare publică. Acțiunile și deciziile Ministerului Mediului au un impact esențial asupra protejării resurselor naturale și a încrederii publicului în instituțiile statului. 

Cu stimă,

Asociația Bankwatch România

Asociația Valea Jiului Society

Coaliția Valea Jiului Implicată

Asociația Urban Lab Valea Jiului

Asociația EcoCivica Gorj

Coaliția Jiului Implicată

Asociația Ecolegal

Asociația Agent Green

Fundația Eco-Civica

Asociația Arca Lex

Inițiativa România

Acord Diaspora

#activAG Pitești

Corupția ucide
Comunitatea Declic
Rețeaua Mining Watch România

Cu Verdele-n SUS

Asociația Aradul Civic

Asociația H Brașov

Centrul de resurse pentru participare publica

Fundația Noi Orizonturi

University of Petrosani Students’ Union

Clubul Alpin Valea Jiului

ACV Petroșani

Planeta Petrila

Greenpeace România

Federatia Coalitia Natura 2000

Asociatia pentru Educatie si Cultură Eminens

Asociația Centrul Român pentru Comunicare

Asociația Ținutul Momârlanilor

 

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share