Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

60.000 de credincioși au participat la slujba de înmormântare a Papei emerit Benedict al XVI lea

”Benedict, bucuria ta să fie deplină!”
Papa Francisc a prezidat joi, 5 ianuarie 2023, Sfânta Liturghie și slujba de înmormântare a predecesorului său  Papa emerit Benedict al XVI-lea.
Născut în 1927 și ales papă în 2005, s-a retras în 2013. Al 265-lea papă al Bisericii a murit pe 31 decembrie 2022 la vârsta de 95 de ani. Pentru cei care cred, moartea nu are, însă, ultimul cuvânt.
”«Tată, în mâinile tale îmi încredințez sufletul» (Lc 23,46). Acestea sunt ultimele cuvinte pe care Domnul le-a rostit pe cruce; ultimul său suspin – am putea spune – în măsură să confirme ceea ce a caracterizat întreaga sa viață: o continuă încredințare în mâinile Tatălui său. Mâini de iertare și compasiune, mâini de vindecare și milostivire, mâini de ungere și binecuvântare, care l-au împins să se predea în mâinile fraților săi. (…) Și noi, ferm legați de ultimele cuvinte ale Domnului și de mărturia care i-a marcat viața, dorim, ca și comunitate eclezială, să mergem pe urmele sale și să-l încredințăm pe fratele nostru în mâinile Tatălui: fie ca aceste mâini milostive să găsească lampa lui aprinsă cu uleiul Evangheliei, pe care el a vărsat-o și a mărturisit-o în timpul vieții sale (cf. Mt 25,6-7). (…) În mijlocul furtunilor vieții mele, mă mângâie încrederea că mă vei ține pe linia de plutire pe masa rugăciunilor tale și că, dacă greutatea greșelilor mele mă doboară și mă umilește, îmi vei împrumuta ajutorul meritelor tale pentru a mă ridica. Este conștiința Păstorului că nu poate duce singur ceea ce, în realitate, nu ar putea duce niciodată singur și, de aceea, știe să se abandoneze rugăciunii și grijii oamenilor care îi sunt încredințați. Este poporul credincios al lui Dumnezeu care, adunat, însoțește și încredințează viața celui care l-au păstorit. Ca și femeile din Evanghelie la mormânt, suntem aici cu mireasma recunoștinței și cu unguentul speranței pentru a-i arăta, încă o dată, iubirea care nu se pierde; vrem să facem acest lucru cu aceeași ungere, înțelepciune, blândețe și dăruire pe care a știut să le dăruiască de-a lungul anilor. Vrem să spunem împreună: «Tată, în mâinile tale îmi încredințez sufletul». (…) Benedict, fidel prieten al Mirelui, fie ca bucuria ta să fie desăvârșită în a auzi definitiv și pentru totdeauna glasul lui” a spus Papa Francisc la finalul omiliei Sfintei Liturghii de înmormântare a Papei emerit Benedict al XVI-lea, prezidată joi, 5 ianuarie 2023, pe esplanada bazilicii Sfântul Petru, cu participarea a unei mari mulțimi de credincioși  și pelerini: peste 50.000 de mii, după estimarea Jandarmeriei Vaticanului, aproximativ o sută de mii potrivit unor agenții de presă. Au concelebrat aproximativ cinci sute de cardinali și episcopi, alături de vreo patru mii de preoți.
Printre steagurile germane și bavareze fluturate de cei prezenți în Piața San Pietro se puteau vedea mai multe bannere pe care era scris în italiană sau germană: ”Santo subito” (Sfânt imediat) și ”Danke, papst Benedikt” (Mulțumim, papa Benedict).
Peste o mie de jurnaliști din vreo 30 de țări au solicitat acreditarea pentru această ocazie, iar slujba înmormântării a fost transmisă de peste 200 de posturi de televiziune din lumea întreagă.
”Foarte curând mă voi afla în fața judecătorului ultim al vieții mele. Chiar dacă, privind înapoi la lunga mea viață, pot să am motive de frică și teamă, sunt, oricum, cu sufletul senin pentru că mă încred cu tărie în faptul că Domnul nu este numai judecătorul cel drept, dar în același timp, este prietenul și fratele care a suferit el însuși insuficiențele mele și de aceea, ca judecător, este în același timp avocatul meu (Paraclet). În vederea ceasului judecății, îmi devine astfel clar harul de a fi creștin.
A fi creștin îmi dă cunoașterea, mai mult, prietenia judecătorului vieții mele și îmi permite să trec cu încredere prin poarta întunecoasă a morții. În acest sens, îmi revine iar și iar în minte ceea ce Ioan relatează la începutul Apocalipsului: el îl vede pe Fiul omului în toată măreția sa și cade la picioarele sale ca un mort. Dar El, punându-și mâna dreaptă asupra lui, îi spune: ”Nu te teme! Eu sunt…” (cf. Ap 1:12-17)” a transmis în ultimul său mesaj defunctul papă.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share