Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

67 de ani de apartenență a României la UNESCO

Patrimoniul mondial UNESCO din România include în prezent, în lista sa, șapte situri culturale (bisericile din Moldova, Mănăstirea Horezu, satele cu biserici fortificate din Transilvania, cetățile dacice din Munții Orăștiei, centrul istoric al Sighișoarei, bisericile de lemn din Maramureș și peisajul cultural minier Roșia Montană) și două situri naturale (Delta Dunării și pădurile seculare și virgine de fag din Carpați și alte regiuni ale Europei).

În prezent, România desfășoară, în paralel, mandate de membru în Consiliul Consultativ Științific și Tehnic al Convenției UNESCO din 2001 privind protejarea patrimoniului cultural subacvatic și în Comitetul interguvernamental pentru promovarea reîntoarcerii bunurilor culturale în țările de origine sau restituirea lor în cazul dobândirii ilicite (ICPRCP).

România participă, în calitate de observator, la toate reuniunile organismelor subsidiare ale UNESCO.

România are și șapte elemente pe Lista Patrimoniului Imaterial (ritualul călușului, doina, ceramica de Horezu, colindatul de ceată bărbătească, Feciorescul de Ticuș, meșteșugul covoarelor tradiționale de perete și practicile culturale asociate zilei de 1 Martie).

Ceramica de Horezu este un tip de ceramică românească specific orașului Horezu, din județul Vâlcea. Simbolul dominant în pictura vaselor de ceramică din Horezu este cocoșul, alături de figuri precum steaua, șarpele, copacul, peștele, soarele, spicul de grâu, pomul vieții și coada de păun, majoritatea simboluri creștine. Ceramica de Horezu este smălțuită și arsă de două ori.

În cadrul celei de-a şaptea sesiuni a Comitetului Interguvernamental de Protejare a Patrimoniului Cultural Imaterial, care s-a desfăşurat la Paris, în zilele de 3-7 decembrie 2012, UNESCO a decis înscrierea ceramicii româneşti de Horezu în lista Patrimoniului cultural imaterial mondial.

Sărbătoarea Rusaliilor este însoțită, în vetrele folclorice din județele Vâlcea, Olt, Teleorman, Ilfov, Dolj și Arges, de desfășurarea unui ritual stravechi Călușul, un obicei cu rădăcini în epoca pre-creștină, care înglobează practici de purificare, vindecare, fertilitate și alungarea spiritelor rele, realizate prin jocuri călușerești și o serie de strigaturi și dialoguri inedite.

La baza practicarii obiceiului stă ceata călușarilor, care se compune dintr-un numar impar de flăcăi sau bărbați tineri, care este condusă de un “vataf” și include un personaj mascat – “mutul”. Intrarea tinerilor în ceată se face printr-un ceremonial special, în dimineața primei zile de Rusalii, când ceata de călușari se aduna în curtea bisericii din sat pentru a depune jurământul „la steag”, steag care se leaga cu un prosop, pelin și usturoi pentru fiecare membru al cetei, primind în acelasi timp și binecuvantarea preotului. Numai după acest legământ se poate pleca la colindat. Călușarii strabat satele timp de o săptămâna și realizează aceste practici binefăcătoare, de vindecare a celor „pociți” de iele, de aducere a fertilității în familii, de protejare a gospodăriilor de duhuri rele etc.

Ritualul Calusului se încheie cu obiceiul numit “spartul călușului” la care participă toata suflarea satului.

În timpul jocului, un membru al cetei este lovit în spate cu o oală de pământ plină cu foc. Aceasta se sparge și călușarul moare. Este jelit de toți, iar preotul ii face o slujbă și este dus la groapă Ca prin minune, acesta își revine și se întoarce la camarazii lui. Bucuria este fără margini, steagul se rupe, usturoiul și pelinul se împart tuturor celor care au venit la acest ritual, după care se prind într-o horă cu membrii cetei de căluș. Oamenii pun usturoiul și pelinul, fiecare la casa lui, la o icoană pentru a avea parte de sănătate și pentru a alunga spiritele rele.

Complexitatea și frumusețea ritualului au dus la înscrierea acestuia, la data de 25 noiembrie 2005, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO.

Ziua de 1 martie are o semnificație aparte pentru români: mărțișorul. În prima zi a primăverii, mărțișorul – simbolul străvechi al începutului, al bucuriei de a trăi – se oferă celor dragi.

În mod tradițional, Mărțișorul se prinde în piept sau la mână înainte de răsăritul soarelui, în zorii zilei. Se spune că persoana care poartă mărțișor mai multe zile consecutiv, în perioada 1- 9 martie (în unele zone mărțișorul se poartă fie pe toată perioada lunii martie, fie până la Florii sau până la sărbătoarea Sfântului Gheorghe ori până la zărirea primului copac înflorit) va avea noroc tot timpul anului.

Credințele românești străvechi spun că Mărțișorul este asemenea unui talisman care poartă noroc și te apară de forțele malefice. Iar dacă alegi să prinzi șnurul la încheietura mâinii, ai grijă să îl închei într-un nod pentru că nodul este înzestrat cu funcție protectoare și, în perioada în care porți firul de mărțișor, are puterea de a ține răul departe de ține.

În câteva zone din Moldova, se mai păstrează și acum un obicei străvechi: fetele, femeile, trebuie să poarte la gât, agățate de un șnur în roșu și alb, monede de aur sau de argint. În vremurile de odinioară însă, această moneda trebuia purtată timp de 12 zile după care era folosită pentru a cumpără o felie de brânză albă, dulce și frumoasă. Astfel, fața care a purtat acea moneda drept mărțișor avea să fie dulce și frumoasă tot timpul anului. Totodată, tenul sau rămânea luminos și neted pentru o perioada îndelungată.

Țesăturile care au împodobit interioarele locuințelor tradiționale au devenit de-a lungul timpului, prin bogăția, frumusețea și diversitatea lor, o adevărată marcă a satului românesc și nu numai.

Capodopere ale artei tradiționale românești, majoritatea dintre ele, covoarele românești, tradiționale, au valoare de unicat, „recunoscute unanim pentru tendința naturală către sinteza decorativă, rafinament, amploarea ornamentală și bogăția de simboluri.”

„Scoarța este unul dintre obiectele tradiționale ale spațiului geografic și cultural al Olteniei, iar denumirea are rădăcini adânci în vorbirea poporului și transmite informații despre originea îndepărtată a acestor piese textile.

Termenul de scoarță este de origine latină (cuvântul latin scortea) și are aceeași rădăcină cu francezul écorce, italianul scorza sau spaniolul escuerzo și se referă la coaja copacilor.

În trecut pereții caselor erau căptușiți în interior cu un strat de coajă-scoarță- de copac pentru a ține de cald. În decursul timpului, scoarța de copac a fost înlocuită de țesături din lână sau din cânepă, scopul fiind același, de a asigura păstrarea căldurii în interiorul casei.

Scoarța românească este în același timp un înveliș pentru diferitele piese de mobilier din interiorul locuinței. Ea se pune pe pat, se întinde uneori pe lavițele lungi din dreptul pereților, acoperă masa și lada de zestre.

Indiferent de perioadă, scoarțele au făcut parte din viața femeii românce, ele apărând inclusiv în foile de zestre ale fetelor de boieri din secolul al 19-lea, fiind purtate cu mândrie și în carul cu zestre pentru a demonstra hărnicia și priceperea fetei ce se mărita.

Dezvoltat pe parcursul câtorva secole, țesutul în cadrul gospodăriilor rurale a evoluat de la mijlocul secolului al XVIII-lea când, la inițiativa domnitorilor, se organizează ateliere de țesut și s-a transformat în meşteşug specializat, în cadrul atelierelor organizate pe domenii, în târguri şi oraşe, pe lângă mănăstiri.

Comisia Naţională a României pentru UNESCO anunță deschiderea apelului pentru programul UNESCO Creative Cities – Orașe creative.

Reţeaua Oraşelor Creative a fost constituită în anul 2004, pentru a promova cooperarea cu și între orașele care au identificat creativitatea drept un factor strategic pentru dezvoltarea urbană durabilă. Astfel, scopul acestei rețele este de a consolida creaţia, producția, distribuția și difuzarea bunurilor și serviciilor culturale, dezvoltarea hub-uri de creativitate și inovare, îmbunătățirea accesului și a participării la viața culturală, în special a grupurilor marginalizate sau vulnerabile, precum și integrarea culturii și a creativitatăți în planurile de dezvoltare durabilă ale administrațiilor locale. Orașele sau municipiile pot candida la unul dintre cele șapte domenii de creație: artizanat și arte tradiționale, arte media, film, design, gastronomie, literatură, muzică. Fiecare țară poate trimite maxim două candidaturi din două domenii de creație diferite.
Pentru derularea în bune condiții a procesului de selecție pentru acest program UNESCO, propunem autoritățiilor locale interesate următorul calendar comun de lucru:
· 12 mai 2023 – exprimarea interesulului de participare transmis la office@cnr-unesco.ro
· 15 mai 2023 – Sesiune de formare privind întocmirea dosarului de candidatură (format on line), realizat de CNR UNESCO
· 20 iunie 2023 – depunerea dosarelor de candidatura la CNR UNESCO (office@cnr-unesco.ro)
· 21-28 iunie 2023 – analiză și feedback CNR UNESCO
În pregătirea procesului de candidatură vă rugăm să parcurgeți următoarele documente:

– Declarația de angajament (Mission Statement)

– Ghidul aplicantului (Application Guidelines)

– Formularul de candidatură (Application Form)

Persoana de contact pentru acest program: Codrin Tăut (CNR UNESCO): 0722.954 887/ codrin.taut@cnr-unesco.ro