Daniel Cristian Stan, primarul municipului Târgoviște, a prezentat în această dimineață, bugetul municipiului Târgoviște pe anul 2024.
”Și de această dată, capitolul destinat dezvoltării este superior cheltuielilor de funcționare, bugetul fiind axat pe susținerea celor 98 de investiții aflate în derulare în Târgoviște, în diferite stadii.
Sunt avute în vedere proiectele cu finanțare europeană, atât prin Programul Operațional Regional, cât și prin PNRR, proiectele realizate în cadrul PNDL sau prin Compania Națională de Investiții, dar și, într-o mai mică măsură, investițiile din fonduri proprii.
Sunt derulate proiecte în toate domeniile de infrastructură posibile: în reabilitare stradală, transport public, parcuri, în infrastructura socială, infrastructura sportivă și, foarte important, continuăm cel mai mare program de investiții din istoria municipiului în infrastructura educațională: grădinițe, școli, colegii sau licee. În rest, pentru târgovișteni, rămâne cum am stabilit: ne vedem pe teren, pe șantiere, în fiecare cartier”, a precizat Daniel Cristian Stan.
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Muzeul Momârlanului din Petroșani un reper pentru VALEA JIULUI
Trauma se transformă în artă și izolarea este înfruntată prin comunicare în proiectul Una din Trei – despre pierderea de sarcină și infertilitate
”Germania aduce contribuții majore la securitatea noastră comună”