Mnistrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a fost oaspetele comunității din Vața de Jos și a participat la inaugurarea unei importante investiții pentru localnicii și producătorii din Țara Zarandului.
A fost finalizată investiția „Construire și dotare Piață Agroalimentară Vața de Jos” finanțată de guvern prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, Axa Leader, în cadrul Strategiei de dezvoltare implementată de Grupul de Acțiune Locală Țara Zarandului.
La inaugurare a participat și prefectul județului, Călin Petru Marian, care a discutat cu locuitorii și producătorii locali despre programele guvernamentale pentru dezvoltarea zonei.
Primarul comunei Vața de Jos, Liviu – Ioan Lință, gazda evenimentului, a organizat în cea de-a doua parte a zilei o întâlnire a ministrului Adrian Oros cu producători locali din toate comunele membre ale G.A.L. „Țara Zarandului”.
Tema dezbaterilor a fost: „Dezvoltarea satului românesc. Aportul Programului LEADER la dezvoltarea teritoriilor rurale”.
În prezent, Țara Zarandului se concentrează pe intervenții în sprijinirea fermierilor și a producătorilor locali în vederea creșterii competitivității pe piață prin două măsuri: cooperare și scheme de calitate cu o valoare aproximativă de 300.000 de euro. Totodată, prin măsurile destinate micilor fermieri s-a dorit sprijinirea integrării și consolidării poziției pe piață a fermierilor mici, precum și încurajarea antreprenoriatului și creării locurilor de muncă. Astfel, s-au creat 20 de locuri de muncă, datorită măsurilor destinate activităților non-agricole.
Printre realizările GAL Țara Zarandului aminitim: susținerea proiectelor culturale care pun în valoare și promovează Țara Zarandului, respectiv finanțarea a două muzee cu colecții impresionante, finantarea unor asociații prin dotarea acestora pentru a desfășura acțiuni în domeniul cultural, social și de tineret. Un accent deosebit s-a pus pe investiții în dezvoltarea comunelor și intervenții destinate grupurilor vulnerabile.
Pe viitor, se dorește asigurarea unor servicii turistice locale: înființarea de puncte gastronomice locale, mediatizarea și sprijinirea fermierilor și producătorilor locali prin aderarea la scheme de calitate și încurajarea fermierilor de a se asocia în cooperative.
În cadrul evenimentului, ministrul de resort a prezentat avantajele asocierii micilor fermieri, afirmând că asocierea este soluția optimă pentru ca micii producători să-și poată valorifica producția, să beneficieze de o serie de facilități și să devină competitivi.
De asemenea, ministrul Adrian Oros le-a vorbit celor prezenți despre prioritățile curente ale agriculturii, măsurile de finanțare pentru perioada de tranziție 2021-2022, dar și despre stadiul elaborării viitorului Plan Național Strategic. În încheiere, oficialul MADR a răspuns tuturor întrebărilor venite din partea fermierilor prezenți la eveniment.
Acest website foloseste cookie-uri proprii cat si de la terti pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cele mai importante știri internaționale ale zilei de 24 iulie 2025
Oameni morți de foame în Gaza. Criza alimentară și umanitară atinge dimensiuni dramatice
Prima „nuntă” gay din România, organizată cu fast la Cluj-Napoca: un eveniment controversat
Taxiurile zburătoare vor fi printre blocuri cât de curând – De când veți zbura între hotel și plajă, între casă și serviciu
Avem datoria de a apăra România când guvernul devine agresorul cetățeanului
Val de căldură sufocantă: Nopți tropicale și aer irespirabil începând de luni
SPIRITUALITATE
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament anticancer cu sucuri și ceaiuri – după Rudolf Breuss. Cura totală
Cum s-a vindecat de cancer o ingineră chimistă din Iași. ”Astăzi sunt un om sănătos!”
Cum ne putem crește vitalitatea rinichilor. Ce legături există între frică și rinichi
Ce parti ale corpului imbatranesc de la 25 de ani. Declinul corpului uman – care este cel mai longeviv organ
Cum să-ți alegi produse potrivite pentru regenerarea părului
All-on-4 vs. All-on-6 – Ce alegi când vrei o dantură completă și stabilă?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Florian Colceag, antrenorul de genii: Când oamenii scapă de frică li se luminează mintea
Tratament anticancer cu sucuri și ceaiuri – după Rudolf Breuss. Cura totală
Cum s-a vindecat de cancer o ingineră chimistă din Iași. ”Astăzi sunt un om sănătos!”