Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a precizat pe pagina de social media, faptul că astăzi au început lucrările de modernizare și sistematizare a infrastructurii stradale din zona Cinematografului ”Independența”.
„În contextul în care, cu ocazia Zilelor Cetății din acest an, investiția de la cinematograf va fi finalizată, întreaga zonă face obiectul unui amplu proces de reabilitare.
Astfel, vor fi oferite locuitorilor din zonă, dar și publicului cinematografului, peste 100 de locuri suplimentare de parcare, rezultate, pe de o parte, din amenajarea zonei din jurul cinematografului care până acum a fost împrejmuită ca și organizare de șantier, dar și, pe de altă parte, pe fondul lărgirii și reabilitării suprafeței carosabile aferente arterei de legătură dintre Bulevardul Libertății și Bulevardul Mircea cel Bătrân.
Totodată, o parte din parcarea care anterior deservea exclusiv instituțiile administrative din zonă, va deveni parcare deschisă”, a mai spus Daniel Cristian Stan.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Facultatea de Științe Umaniste, din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște – Admitere 2025
Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației, din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște – Admitere 2025
Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște – Admitere 2025