Avem marea bucurie de a ne afla alături de cei care apreciază cu superlative reușita celor doi tineri actori timișoreni, studenți ai programului UVT de masterat în Artele Spectacolului de Teatru, care au câștigat premii importante în cadrul Galei Tânărului Actor HOP. Premiile anunțate în cadrul Galei HOP 2021 reprezintă o confirmare semnificativă a talentului lor, dar și a capacității formative pe care o dovedește școala de teatru din UVT, valorizată pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara.
Marele Premiu al Galei Tânărului Actor HOP a fost acordat actriţei Oana Antonovici pentru „Caţa, Caţa, Caţaveanca”, iar Premiul pentru cel mai bun actor, secţiunea individual, a fost acordat actorului Marin Lupanciuc pentru „Mă crezi?”, cei doi tineri actori evoluând în spectacolul „Debut: O noapte furtunoasă”, după I.L. Caragiale, în regia Adei Lupu Hausvater, în cadrul FEST-FDR 2021.
Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Prof. Univ. Dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Îi felicit pe cei doi studenți ai programului de masterat de la UVT – Artele Spectacolului de Teatru -, Oana Antonovici și Marin Lupanciuc, pentru premiile obținute în Galei Tânărului Actor HOP. Premiile atestă talentul individual al celor doi tineri actori, valorizat în spectacolul regizat de Ada Lupu Hausvater, dar vorbesc și despre valoarea creatoare a scenei timișorene de teatru, pentru care Facultatea de Muzică și Teatru din UVT își aduce o contribuție vizibilă. Acest succes de public și de critică teatrală ne aduce o bucurie imensă, atât mentorilor din UVT, cât și întregii comunități academice a universității noastre.”
Prin proiectele și evenimentele realizate, Universitatea de Vest din Timișoara își asumă postura de epicentru al generării și promovării de inițiative și proiecte culturale, în perspectiva anului „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”. Sub genericul „La UVT, Cultura este Capitală!”, comunitatea academică din UVT susține conferințe, spectacole, dezbateri, producții multimedia și programe de artă și creație contemporană, promovate în Timișoara și în plan internațional.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Tânăr măturător din Craiova ajuns milionar în euro
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”