Universitatea de Vest din Timișoara este prezentă în rankingul RUR Subject Rankings, ediția 2021, în cadrul domeniului Științe ale Vieții (biologie, bioinformatică), ocupând locul 3 pe țară, după rezultatele obținute pe componentele de Research Ranking și Financial Sustainability Ranking, respectiv poziția 4 pe componentele Teaching și International Diversity Ranking.
Clasamentul Round University Subject Rankings are la bază informaţiile folosite pentru generarea clasificării generale Round University Ranking şi măsoară performanța universităților pe baza a 20 de indicatori de performanţă grupaţi în 4 categorii de indicatori: predare (40%), cercetare (40%), diversitate internațională (10%) şi sustenabilitate financiară (10%) şi 6 domenii de studii: științe umaniste, științe ale vieții, științe naturale, științe tehnice, științe sociale şi științe medicale.
Se confirmă că poziționarea UVT este peste medie în domeniile: Științe naturale (primul loc la nivel naţional în Research Ranking al acestui domeniu, cu locul 2 la nivel național, iar la nivel mondial ocupă poziţia 376 din 700 de universităţi din acest domeniu) și Științe tehnice (primul loc la nivel naţional în Research Ranking al acestui domeniu, cu locul 5 la nivel național, iar la nivel mondial UVT ocupă poziţia 671 din 700 de universităţi din acest domeniu).
Rectorul UVT, Prof.Univ.Dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Cele mai importante componente evaluate prin clasamentul internațional Round University Subject Rankings sunt cele de predare și de cercetare, asupra cărora ne-am concentrat simultan în ultimii ani, astfel încât să reușim clasarea în topul rețelelor universitare europene. Rezultatul pe care îl înregistrează UVT în RUR Subject Rankings 2021 confirmă bunele rezultate cu care universitatea noastră se remarcă, într-un mediu competitiv, al excelenței și inovării științifice”.
Topul mondial Round University Ranking, publicat din 2013 de Agenția RUR Rankings din Moscova, a rezultat în urma analizei informaţiilor furnizate de universităţi prin completarea platformei studiului Global Institutional Profiles Project (GIPP) dezvoltat de Clarivate Analytics, a datelor bibliometrice / scientometrice extrase din bazele de date Web of Science Core Collection, Scopus, Google Scholar, etc. şi prin interpretarea studiului privind reputaţia academică realizat prin intermediul Global Institutional Profiles Project (GIPP).

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Târgoviștenii pot scăpa de penalitățile la taxe și impozite dacă își achită restanțele până la 31 octombrie 2025
Nu mai accepta să te supui, dacă nu te simți bine în familia ta
Care sunt caracteristicile unei familii toxice. Control excesiv, manipulare, lipsa de empatie