Pe lângă faptul că e o faptă nu doar bună, ci demnă de laudă și respect, îi aduce organismului un plus de sănătate.
Dacă poți să donezi sânge, fă-o măcar o dată pe an!
Primăria Municipiului Lupeni și Centrul de Transfuzie Sanguină a jud. Hunedoara în parteneriat cu Subfiliala de Crucea Roșie Lupeni au organizat campania „Donează sânge- salvează vieți”.
Donatorii își doresc să doneze sânge din compasiune și ca gest umanitar, nu pentru remunerații și alte beneficii. Beneficiile pe care HG nr. 1364/2006 le prevede pentru donatorii de sânge nu sunt de natură să determine donatorii să doneze sânge și componente sanguine, ci reprezintă, mai degrabă, un minim de recunoștință pentru gestul umanitar al acestora. A fost nevoie de foarte mult timp și implicare din partea instituțiilor statului pentru a promova ideea că donarea de sânge și componente sanguine este un act voluntar de maximă importanță, neremunerat și complet lipsit de intenția de a obține bani sau alte importante beneficii de pe urma acestuia.
”Campania „Donează sânge – salvează vieți!” a fost un adevărat succes, la Lupeni ” a ținut să transmită primarul Lucian Resmeriță.

Și este o primă acțiune care a avut loc în Valea Jiului, un model de acțiune civică, în care au fost angrenați mai mulți actori din comunitate.
”Oamenii sunt miracole, pentru oameni. Astăzi, la Palatul Cultural Minerul din Lupeni s-au întâlnit „salvatorii de vieți” cu „îngerii păzitori ai vieții”. A fost suprem, a fost magic, a fost înălțător să vedem câtă solidaritate și altruism există în comunitatea noastră din Municipiul Lupeni. Vă mulțumim tuturor pentru gestul umanitar realizat, de a dona sânge benevol !” au ținut să spună și reprezentanții Subfilialei de Cruce Roșie Română.

Printre cei 35 de donatori am văzut un consilier local, un tată care se află în creșterea copilului, alte categorii sociale, mulți voluntari care au donat sânge .

Gândește-te, omule, ce simte cel a cărui viață atârnă de un fir de perfuzie la capătul căreia ar trebui să se afle o doză de sânge pe care organismul uman e capabil să o regenereze în numai două ore! Iar tu i-o poți oferi, făcându-ți și ție bine. Cel mai important beneficiu pentru societate atunci când donezi sânge, este că sângele tău poate salva trei vieți.
Deși în alte țări, donatorii nu primesc alte beneficii pentru donarea de sânge, în România există în continuare această practică, din cauza numărului foarte mic de donatori.
Iată ce beneficii sunt la donarea de sânge în România: o zi de concediu plătit: pentru fiecare donare de sânge, ai dreptul la o zi suplimentară de concediu plătit! Analize gratuit:. beneficiezi de un set de analize gratuit: RH, grupa sangvină, Hepatita B, C, HIV, leucemie, sifilis şi probe hepatice. bonuri de masă: fiecare donator primeşte șapte bonuri de masă în valoare totală de 60 lei; decontarea cheltuielilor de transport în ziua donării; 50% reducere la abonament pentru transport în comun pentru o perioadă de o lună.
Felicitări tuturor: dr. Bianca Schileru, medic coordonator – centru, asistenților medicali Florin Păunescu și celor de la Crucea Roșie și echipei de la Centrul de Transfuzii Hunedoara- Deva.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Conformitatea vehiculelor: obținerea copiei conforme și ecusoanelor după infiintarea firmei de ridesharing (Blue, Bolt, Uber)
OFSD Dâmbovița alături de oameni. „Spiritul Crăciunului se simte cel mai bine atunci când îl împărtășești”
Deputat Carmen Holban a participat la Comitetul Executiv Național al Organizației Femeilor Social-Democrate (OFSD)