Universitatea Politehnica Timişoara împreună cu Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș au câştigat un proiect pe fonduri europene – SUS Rural – pentru susţinerea şi dezvoltarea întreprinderilor sociale din mediul rural, care beneficiază de o finanţare totală de 14.517.236,54 de lei, din care 12.339.650,96 lei cofinanțare europeană, ce urmează a fi implementat în perioada Octombrie 2021 – Decembrie 2023.
Obiectivul general al proiectului SUS Rural este consolidarea coeziunii economice și sociale în regiunea Vest în vederea combaterii sărăciei și integrării socio-economice a persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile. Partenerii, de comun acord, își propun și dezvoltarea și promovarea mărcii locale înregistrate „Produs în Banat”, marcă ce vine în întâmpinarea producătorilor locali și a vizibilității acestora, în principal în mediul rural, precum și secundar în cel urban.
Proiectul finanțat va crea valoare adăugată pe trei paliere, după cum urmează:
1. Dezvoltarea de competențe certificate pentru un număr de 75 persoane care doresc să înființeze o întreprindere socială/ întreprindere socială de inserție, în regiunea de implementare a proiectului;
2. Crearea unui număr de 105 locuri de muncă în întreprinderi sociale/ întreprinderi sociale de inserție în vederea creșterii gradului de ocupare, cu accent pe persoanele provenind din grupurile vulnerabile (tinerii NEETs; persoane cu vârsta de peste 55 de ani; persoane cu dizabilități; persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială; persoane provenite din comunitaþi marginalizate, etc.);
3. Dezvoltarea unui ecosistem de antreprenoriat social prin finanțarea unui număr de 21 de întreprinderi sociale/ întreprinderi sociale de inserție care să susțină și dezvolte o marcă locală de care să ne bucurăm cu toții.
„Rolul nostru este unul regional şi considerăm că zona rurală din vestul ţării poate fi impulsionată din punct de vedere antreprenorial, iar Politehnica este o instituţie care poate da o mână de ajutor. Avem specialişti care îi pot ajuta pe tineri să implementeze planurile de afaceri pentru a aduce un plus de valoare în piaţă”, a transmis conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
ADR Vest lansează al doilea fond regional de investiții de tip Venture Capital cu investiții 26 de milioane de euro în companiile din Regiunea Vest
Color the Village ajunge în Macedonia!
Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană se lansează în 4 februarie, la Timișoara