„Ediția a 54-a a Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur” reprezintă un îndemn la rezistență prin cultură, transmis în fiecare an din cetatea istorică a Târgoviștei. Pornit din inițiativa unor reputați oameni de cultură dâmbovițeni, în anul 1968, Festivalul Național de Romanțe „Crizantema de Aur” a devenit, de peste jumătate de secol, o emblemă culturală de mare prestigiu pentru municipiul Târgoviște și județul Dâmbovița, o adevărată bijuterie pe blazonul cetății noastre, o oază de spiritualitate, de eleganță, de rafinament artistic, dar și un exemplu de determinare demn de urmat, pentru a contribui împreună la salvgardarea patrimoniului cultural național în care strălucește romanța românească.

Cu fiecare ediție a festivalului, provocările noastre ca organizatori au devenit tot mai mari, fiindcă și vremurile pe care le trăim adaugă noi dificultăți în realizarea unor astfel de mari evenimente muzicale naționale. Și totuși… prin forța Romanței de a ne uni spiritual în onoarea moștenirii culturale de excepție pe care a oferit-o Târgoviștei, dar și prin determinarea unor oameni de cultură târgovișteni care luptă pentru ca acest festival să adauge noi ediții de succes în istoria sa excepțională, iată că ne străduim să nu întrerupem tradiția festivalului de a fi organizat anual la Târgoviște.
Eforturile noastre au conferit festivalului prestigiul de a fi cel mai longeviv eveniment muzical din România, respectat și admirat pe plan național și internațional, a cărui istorie minunată este reflectată și în Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște.
CRIZANTEMA DE AUR 2021 – ALBUM FOTO: CONCURSUL DE INTERPRETARE
Ne bucură și ne onorează faptul că festivalul nostru a fost inclus în acest an în programul evenimentelor muzicale de interes internațional pentru UNESCO, cu prilejul celebrării a 65 de ani de la aderarea României la UNESCO.
Considerăm că este de datoria noastră să ținem aprinsă la Târgoviște o flacără a culturii naționale și a patrimoniului românesc, pe care sperăm să o ducă mai departe tânăra generație de interpreți și compozitori valoroși de romanță.
Le urez bun venit în Cetatea Romanței și mult succes în ediția a 54-a!”
Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Liderii PSD discută strategia partidului la Târgoviște după Conferința Extraordinară a organizației județene
70% dintre sportivi suferă de probleme respiratorii nedetectate care le sabotează performanța
TOP 5 mașini de spălat rufe în 2025 – care este alegerea potrivită pentru nevoile tale?