O parcare, o singură parcare, care putea asigura locuri de parcare pentru turiștii care vor să urce pe acest drum spre Parâng, a declanșat un adevărat război, între primarul Tiberiu Iacob Ridzi și cei din conducerea Consiliului Județean Hunedoara. Aceștia din urmă, sunt dispuși să amenajeze o parcare și în stațiunea Parâng, dar, primăria trebuie să pună la dispoziție terenul, pe care, însă nu-l are.
În ședința de astăzi conducerea Consiliului Județean Hunedoara propune modificarea Hotărârii nr. 286/2021 privind aprobarea închiderii temporare a circulației rutiere pe unele sectoare de drumuri județene pe perioada iernii 2021 – 2022, respectiv de la data de 15.11.2021 până la data 31.03.2022.
Modificarea propusă vizează drumul județean 709F Cabana Rusu – Masivul Parâng care, inițial, urma să fie închis circulației publice în perioada menționată pe sectorul km. 8+990 – 12+600. În urma unei întâlniri care s-a desfășurat miercuri, la Petroșani, reprezentanții cabanierilor și ai riveranilor au solicitat închiderea întregului sector de drum, de la Cabana Rusu, cu barieră, pentru a nu pune în pericol siguranța turiștilor.
„Masivul Parâng nu este pregătit pentru a asigura locuri de parcare pentru turiștii care vor să urce pe acest drum. Cea mai sigură soluție este închiderea accesului în totalitate, cu excepția cabanierilor și riveranilor”, a declarat Adrian Rus, unul dintre proprietarii de cabane din stațiunea Parâng.
La rândul său, Toma Coconea, a declarat că, la această cotă, siguranța turiștilor poate fi pusă în pericol: „Închiderea drumului este cea mai sigură soluție, nu putem pune oamenii în pericol”, a declarat Toma Coconea.
Reprezentanții SALVAMONT au exprimat același punct de vedere: „Pe timp de iarnă, având în vedere cotele ridicate, dar și dificultatea traseului, este aproape imposibil să ne asigurăm că accesul rutier poate fi realizat fără probleme”, a declarat și Dan Breda – Serviciul Salvamont Petroșani.
Conducerea Consiliului Județean Hunedoara a luat, astfel decizia de a lua noi măsuri în ceea ce privește acest sector de drum.
„Inițial, ne-am propus să lăsăm acest drum deschis până la primul tunel. Cabanierii din zonă, cei care locuiesc aici, au venit cu argumente și, pentru că sunt oameni care se confruntă de ani de zile cu iernile de la munte, am încercat să fim receptivi. În acord cu reprezentanții Poliției, am decis să modificăm hotărârea inițială și să închidem drumul de la bază, adică de la Cabana Rusu. Va fi montată o barieră și vor avea acces doar riveranii și cabanierii care au nevoie de sprijin pentru aprovizionare”, a declarat Costel Avram, administrator public al Consiliului Județean Hunedoara.
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, susține că problema accesului turiștilor în Masivul Parâng poate fi rezolvată prin amenajarea unei parcări. „Siguranța turiștilor este mai importantă pentru noi decât orice, de aceea luăm această decizie. Drumul din Parâng nu este singurul din țară situat la această cotă care se închide pe timpul iernii. Turiștii au în continuare acces în munte, ca și până acum. Ne-am fi bucurat să putem face mai mult, adică și o parcare, însă Primăria Petroșani nu ne-a pus la dispoziție un teren în acest sens. La Lupeni, pentru stațiunea Straja, parcarea este finalizată. La Petroșani, încă așteptăm, din păcate”, a spus Laurențiu Nistor.

În replică la cele transmise de oficialii din Consiliul Județean, primarul Tiberiu Iacob Ridzi a ieșit public și a declarat că administrația pe care o conduce, nu deține terenuri care s-ar preta la un astfel de obiectiv și îl acuză pe Laurențiu Nistor de demagogie și că, ia văduvit pe locuitorii municipiului Petroșani de sume importante de bani, care li s-ar fi cuvenit de drept.
”Realizând că nu își poate onora din nou propriile promisiuni, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, încearcă cu disperare să paseze responsabilitatea de a nu putea ține deschis DJ 709F Cabana Rusu – Parâng pe timpul iernii, așa cum reprezentanții administrației publice județene au promis în repetate rânduri. Sunt absolut de acord că siguranța turiștilor este primordială, însă nu este în niciun caz vina Primăriei Municipiului Petroșani că președintele Consiliului Județean, Laurențiu Nistor, și echipa sa din conducerea administrației publice județene nu au luat în calcul toate aceste aspecte când au dat asigurări publice că pe acest drum județean, modernizat cu fonduri guvernamentale – prin PNDL2, se va circula atât vara, cât și iarna.
Laurențiu Nistor susține că turiștii care vor veni iarna la munte nu au unde parca și că ar fi vina primăriei că nu pune la dispoziție un teren pe care ei să amenajeze o parcare. În realitate, conducerea CJ Hunedoara știe foarte bine că Primăria Petroșani nu deține terenuri care s-ar preta la un astfel de obiectiv, altele decât cele pe care DEJA le-a pus la dispoziția administratorului acestui drum, respectiv Consiliul Județean Hunedoara. Ba mai mult, în ultima ședință ordinară de Consiliul Județean, președintele Laurențiu Nistor a avut tupeul să afirme că, pentru rezolvarea problemei parcării din stațiunea Parâng Primăria Municipiului Petroșani ar trebui să cumpere o parcelă de teren de pe piața liberă, pe care să o pună apoi la dispoziția administrației publice județene.
Domnule Laurențiu Nistor, ajunge cu demagogia! Dacă într-adevăr doriți să rezolvați problema parcării din această stațiune, de ce nu achiziționează Consiliul Județean Hunedoara un teren, mai ales că aveți suficiente fonduri. În luna septembrie, Guvernul v-a alocat 11,670 milioane de lei pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile comunale și județene, bani din care nu ați repartizat niciun leu primăriilor din teritoriu.

Mai mult, d-le Nistor, i-ați văduvit în mod repetat pe locuitorii municipiului Petroșani de sume importante de bani care li s-ar fi cuvenit de drept, ocolindu-i în același timp de câte ori a venit vorba despre investiții în cea mai mare localitate din Valea Jiului. În ultimii patru ani, bugetul local al municipiului Petroșani a primit mai puțin cu aproape cinci milioane de lei decât i s-ar fi cuvenit, în condițiile în care acești bani reprezintă, în realitate, sumele din impozitele cetățenilor care își desfășoară activitatea pe raza localității. Anul acesta, Consiliul Județean Hunedoara a repartizat Primăriei Municipiului Petroșani 250.000 de lei, o sumă mult mai mică decât cea colectată din impozitul pe venit, de 1.100.000! a transmis primarul Municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob – Ridzi.
DJ 7909 F a fost modernizat printr-un proiect finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2.
Cert este că nimeni nu va câștiga din această dispută și ar trebui cu toții, să ne așeze la masa discuțiilor, pentru a găsi cea mai bună soluție. Sezonul de iarnă, bate la ușă, iar turiștii care vor urca în Parâng, trebuie să găsească cele mai bune condiții și servicii optime, pentru care plătesc, inclusiv pentru o parcare.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Corneliu Ștefan critică OUG privind majorarea taxelor locale
Conformitatea vehiculelor: obținerea copiei conforme și ecusoanelor după infiintarea firmei de ridesharing (Blue, Bolt, Uber)
OFSD Dâmbovița alături de oameni. „Spiritul Crăciunului se simte cel mai bine atunci când îl împărtășești”