”Liber la petreceri pe stradă, liber la petreceri de Crăciun și Revelion și fără mască în restaurante (pentru cei vaccinați, testați negativ, sau trecuți prin boală” a anunțat secretarul de stat Raed Arafat, aseară cu privire la modificare restricțiilor de sărbători. Însă, la restaurante trebuie ca patronii să folosească doar 50% din spațiul disponibil.
s-a votat Hotărârea 112 pentru prelungirea stării de alertă și măsurile necesare a fi aplicate pe durata acesteia, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
se elimină obligativitatea purtării măștii în toate spațiile deschise și rămâne limitată la spațiile deschise aglomerate, și anume, vorbim aici de stații de autobuz, locurile unde se formează cozi, piețe, târguri, ș.a.m.d., deci, acestea vor fi locurile unde se va mai purta mască în spațiile deschise, rămânând bineînțeles portul măștii în spațiile închise mai departe obligatoriu. Şi mai ales vorbim și de transportul în comun, unde rămâne portul măștii obligatoriu.
În magazinele mai mici de 200 mp nu mai e necesar certificatul verde. Poate fi permis accesul pentru un număr de persoane astfel încât fiecare să aibă un spațiu de 4 mp.
cinema, teatre, activități sportive – permis publicul până la 50% din capacitate cu vaccin, test sau trecut prin boală
De Crăciun și în noaptea de Revelion restaurantele pot rămâne deschise la 50% din capacitate doar pentru vaccinați, trecuți prin boală sau care au test.
Eliminarea obligativității purtării măștii de protecție pentru toate spațiile publice deschise neaglomerate;
– Eliminarea restricțiilor referitoare la programul operatorilor economici de tipul restaurantelor și cafenelelor în perioadele 24.12.2021-25.12.2021 și 31.12.2021 – 01.01.2022;
– Permiterea accesului în cadrul operatorilor care comercializează produse nealimentare, centrelor și parcurilor comerciale, și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
– Permiterea cazării în structurile de primire turistice și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
– Permiterea accesului tuturor persoanelor în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare, cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană.
Măsurile propuse de Comitetul Național pentru Situații de Urgență trebuie aprobate prin hotărâre de guvern.
Comunicatul CNSU:
Comitetul Național pentru Situații de Urgenă a adoptat în ședința de astăzi, 7 decembrie 2021, Hotărârea numărul 112 prin care se propune prelungirea stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu menținerea măsurilor în vigoare, la care se adaugă următoarele excepții:
– eliminarea interdicțiilor de circulație a persoanelor;
– creșterea intervalului orar în care este permisă desfășurarea activităților cu publicul pentru toți operatorii economici, inclusiv pentru competițiile sportive și activitățile cultural artistice între 0500 -22.00;
– eliminarea obligativității purtării măștii de protecție pentru toate spațiile publice deschise neaglomerate;
– eliminarea restricțiilor referitoare la programul operatorilor economici de tipul restaurantelor și cafenelelor în perioadele 24.12.2021-25.12.2021 și 31.12.2021 – 01.01.2022;
– permiterea accesului în cadrul operatorilor care comercializează produse nealimentare, centrelor și parcurilor comerciale, și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
– permiterea cazării în structurile de primire turistice și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid;
– permiterea accesului tuturor persoanelor în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare, cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara
Consiliul Județean Dâmbovița continuă investițiile în localitățile din județ. 23 de UAT-uri, parte din cea mai recentă etapă a PJDL