Municipiul Lupeni din județul Hunedoara este recunoscut la nivelul Văii Jiului şi al țării, ca un loc în care se păstrează încă nealterate tradiţiile şi obiceiurile locale şi mai sunt încă tineri care duc mai departe aceste valori nepreţuite ale zonei.
Și în acest an tradiția a continuat cu o manifestare cultural- laică în care se aduce vestea Nașterii Mântuitorului IIsus Hristos. Startul festivalului s-a dat printr-o paradă a portului popular, cei prezenți etalându-și frumoasele costume specific sărbătorilor de iarnă, care fac parte din ceata colindătorilor, începînd de la crai, brânduși, militari, preoți, îngeri, etc. Meritul pentru organizarea acestui eveniment le-a revenit și în acest an, Primăriei și Consiliului local al municipiului Lupeni și firmei Comexim R Lupeni. De altfel, atât primarul Lucian Resmeriță cât și inimosul om de afaceri Emil Părău au fost, încă de la debutul evenimentului, prezenți în rândul colindătorilor și a sutelor de oameni veniți să urmărească acest spectacol excepțional.
Șapte cete de colindători au adus în fața publicului spectator din Parcul CAP vechile tradiții, unele de zeci de ani. Competiția a fost una strânsă, au fost admirate costumele crailor. Doi dintre cei mai îndrăgiți artiști hunedoreni Cristian Fodor și Ciprian Roman au oferit lupenenilor un inedit program de colinde culese de pe întreg arealul județului. Timp de patru ore, cetele s-au întrecut pe sine, iar la final, organizatorii au desemnat câștigătoare patru echipe :Moștenitorii din Bărbăteni, Drăghicionii din Paroșeni, Junii Uricaniului, Vestitorii Domnului din Lupeni. Popeștii din Uricani s-au clasat pe locul al II lea, Craii din Ștefan, și Craii din Viitorului pe locul al III lea.
În festivalul Crailor au evoluat și Junii Petrileni, Ansamblul Mesagerii Iubirii din Lupeni coordonați de Mariana Peptenaru, dar și elevii coordonați de Sinona Ionașc. de la Clubul Elevilor din Lupeni.
”Mulțumim tuturor participanților la festival, precum şi colindătorilor pentru minunatele colinde, respect și considerație pentru eforturile depuse de acești oameni minunați pentru a ne bucura sufletele! Ne-ați impresionat prin modul în care ați reușit să vă organizați, prin modul în care ne-ați cântat și încântat cu acest frumos COLIND AL CRAILOR, introducându-ne în atmosfera magică a Sărbătorilor de Iarnă. Vă așteptăm și la ediția din anul viitor! Sărbători binecuvântate!”, a declarat primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.
”Datinile și obiceiurile străvechi ale oamenilor din Valea Jiului sunt atât de frumoase încât nu trebuie lăsate să se piardă. Tinerilor le revine misiunea de a culege de la părinți și bunici acest colind al Crailor și de a-l aduce, în pragul Sfintei Sărbători a Crăciunului, în casele oamenilor. Pentru că nu e altă bucurie mai mare de sărbători, decât să primești colindători și să te poți bucura de mesajul Nașterii Mântuitorului. Datorită celor care înțeleg acest lucru și fac posibil acest eveniment, există ”Festivalul Crailor” și, odată cu el, există încă, un Crăciun autentic, în Valea Jiului. Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi, invitaților și participanților”, a conchis Emil Părău, coorganizator al evenimentului.
Colindele care au răsunat în Parcul CAP din Lupeni au vestit Nașterea domnului Iisus, sosirea Crăciunului și ne-au umplut sufletele de bucurie sfântă și ne-au purtat în atmosfera de poveste a sărbătorilor de iarnă.
Sărbători binecuvântate tuturor, cu speranță, sănătate, prosperitate, dorințe împlinite, liniște în case și în suflet si multe bucurii alături de cei dragi!

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
Un bărbat și două femei din Târgoviște, cercetați pentru punerea în circulație de bancnote falsificate, înșelăciune și tentativă la înșelăciune
Banii cash sunt esențiali în situații de criză, spune Banca Centrală Europeană
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
Transparența nu mai este opțională, ci o regulă obligatorie
Beneficiile saunei uscate în confortul căminului tău
Lista aditivilor alimentari recunoscuți ca fiind toxici și interziși în anumite țări
Bunicile noastre și relația cu mâncarea. Cum revenim la esențele simple ale vieții
Cum se pot elimina în mod natural plumbul, mercurul, cadmiul și arsenicul
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Universitatea „Valahia” are o nouă bază sportivă: investiție de aproape 9 milioane de lei
Cybersecurity, masteratul cu cea mai mare concurență de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a UPT
Noul an universitar a început la Universitatea „Valahia” din Târgoviște