Pe parcursul zilei de ieri, 6 decembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat acțiunile organizate, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și limitarea răspândirii virusului Sars-CoV-2.
Activitățile au fost desfășurate sub autoritatea Instituției Prefectului și în colaborare cu celelalte structuri teritoriale ale M.A.I..
Astfel, în ultimele 24 de ore, polițiștii au legitimat 1.202 persoane, au efectuat verificări la 58 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, la 52 de restaurante/terase/fastfood-uri, la 20 de operatori autorizați/transportatori de persoane și în 272 de mijloace de transport persoane.
De asemenea, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale pentru neportul măștii de protecție, în valoare de 1.000 de lei.
Polițiștii dâmbovițeni continuă acțiunile organizate pentru siguranța cetățenilor, aflându-se la datorie.
Recomandăm tuturor persoanelor să respecte măsurile impuse de autorități pentru siguranța acestora, precum și celor din jur!

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
Primăria Târgoviște anunță măsuri pentru relocarea sălilor de jocuri de noroc
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune