Astăzi, 16 ianuarie 2021, a fost lansată, la Timișoara, mișcarea politică Platforma Liberal Conservatoare, în prezența a peste 700 de persoane, respectând regulile impuse de pandemie.
Platforma Liberal Conservatoare a fost înființată în jurul unei comunități de sute de liberali, iar membrii comitetului de inițiativă sunt actualul consilierul local în cadrul Consiliului Local Timișoara, Raul Ambruș și foști membri fondatori ai PNL Timiș, Cantemir Pârva, Nicolae Cocean, Ion Rila și Vinu Giumanca.
“Ziua de astăzi poate fi considerată ziua de naștere a Platformei Liberal Conservatoare, o mișcare politică pe care am anunțat-o din vara acestui an, la momentul excluderii mele din PNL Timișoara. Mă bucur că de la început sunt peste 700 de persoane care ni s-au alăturat deoarece au înțeles că liberalii și liberalismul au nevoie de o nouă reprezentare și de un nou mod de a face politică. Vom activa în principal în Timișoara și în toate aceste luni am lucrat la partea de organizarea a Platformei. Ne dorim să apărăm valorile liberale și doctrina liberală, deoarece considerăm că alte partide politice intitulate liberale au abandonat aceste principii, iar electoratul de dreapta are nevoie de o reprezentare puternică în tot ceea ce înseamnă susținerea mediului privat, libertățile individuale și dezvoltarea economică a comunității. Suntem o organizație deschisă care vrea să-i atragă pe toți cei care ne împărtășesc gândirea, principiile și doresc o mai mare transparență în viața publică, o cheltuire eficientă a resurselor publice și promovarea meritocratică atât în cadrul organizației noastre cât și în demnități publice”, a declarat consilierul local Raul Ambruș.
Platforma Liberal Conservatoare va fi condusă de Biroul de Coordonare Municipal, format din 50 de persoane și va activa prin cele 16 Birouri Zonale înființate la nivelul cartierelor orașului.
Platforma Liberal Conservatoare este o asociație de tip club liberal, cu personalitate juridică.
Orice cetățean poate deveni membru al Platformei sau susținător al acesteia, dacă își manifestă dorința în acest sens și va completa o adeziune on-line.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului