Ionel Petre, fostul Subsecretar de Stat în Guvernul Dăncilă, a anunțat astăzi, că își dă demisia din ALDE, după ce formațiunea politică a decis să facă ”echipă” cu Partidul Național Liberal. Acesta susține că nu se mai simte reprezentat de ideologia politică pe care o realizează ALDE prin fuziunea cu liberalii și nu vrea să primească ”mila” sau funcțiile negociate, odată cu noile demersuri politice.
”Se discută mult despre o fuziune și despre funcții pe care unii colegi ar putea să le primească în urma negocierilor cu PNL. În opinia mea, cuvântul atât de mult vehiculat, ”negociere”, este cel mai nepotrivit cuvânt în momentul de față. El era potrivit când guvernarea PSD a fost schimbată cu ajutorul ALDE, iar atitudinea celor de la PNL față de noi este bine cunoscută; acum cuvântul potrivit ar fi … milă. Resping categoric acest mod de a face politică. Faptele mele și munca depusă nu pot fi miluite politic”, a explicat Ionel Petre, în cadrul unui comunicat de presă.
Redăm mesajul integral:
”A venit momentul să,
Mulțumesc, ALDE! Spun răspicat că pentru mine a fost un drum extraordinar, dar astăzi demisionez din funcția de vicepreședinte ALDE, dar și din partid. Am fost onorat să reprezint acest partid și sper că am făcut-o cu onoare! Am candidat alături de ALDE și președintele C.P. Tariceanu pentru Senatul României, dar am candidat și pentru președinția Consiliului Județean Dâmbovița. Colegilor din filialele județene, oamenilor de ispravă cunoscuți prin intermediul ALDE, fiecărui membru și simpatizant le mulțumesc din toată inima pentru că am putut să le fiu alături, ei au fost sufletul ALDE! Mulțumesc si celor care ne-au votat de-a lungul timpului. Fiecare secundă petrecută alături de acești oameni este neprețuită!
Aparițiile mele publice, luările de poziție sau punctele de vedere personale au fost făcute în spiritul dreptății și demnității umane fără a avea ca ținta populismul.
Acum însă se discută în termeni pe care nu îi mai recunosc ca fiindu-mi onoranți politic. Se discută mult despre o fuziune și despre funcții pe care unii colegi ar putea să le primească în urma negocierilor cu PNL. În opinia mea, cuvântul atât de mult vehiculat, ”negociere”, este cel mai nepotrivit cuvânt în momentul de față. El era potrivit când guvernarea PSD a fost schimbată cu ajutorul ALDE, iar atitudinea celor de la PNL față de noi este bine cunoscută; acum cuvântul potrivit ar fi … milă. Resping categoric acest mod de a face politică. Faptele mele și munca depusă nu pot fi miluite politic. Amintesc faptul am demisionat din funcția de Subsecretar de Stat în Guvernul Dăncilă fără ezitare. Am argumentat public fiecare decizie și am sancționat fiecare derapaj. Acesta a fost proba caracterului meu în politică.
Sunt recunoscător pentru culoarul politic pe care ALDE mi l-a pus la dispoziție, pentru oportunitatea de a îmi face cunoscute opiniile. M-am implicat fără rețineri asumându-mi toate riscurile și sacrificiile pe care trebuia să le fac: muncă, timpul petrecut departe de familie, sacrificiul profesional.
Am cunoscut și bucuria succesului dar și dezamăgirea dură a eșecului la limită. In fiecare campanie electorală am încercat să asigur doza maxima de motivare, am fost alături de colegi în sate, pe ulițe sau în curțile oamenilor, am fost în piețe, am fost în târguri, am organizat conferințe de presă, am participat la dezbateri și emisiuni televizate local și national. Mi-am asumat proiectul #reformă care prevedea propuneri concrete în domeniul educației, sănătății, mediului, în domeniul administrativ, legislativ și al protecției sociale.
Mulțumesc pentru fiecare mână strânsă, pentru fiecare încurajare, pentru fiecare sfat și pentru criticile primite.
Urez succes tuturor colegilor de bună credință, a celor care își asumă rolul de a fi adesea criticați pentru opiniile lor numai din dorința de a-și aduce contribuția de cetățeni activi la viața comunității.” (Ionel Petre)
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara