Europarlamentarul umanist MARIA GRAPINI și-a exprimat îngrijorarea în privința faptului că toate instituțiile europene (Consiliu, Comisie, Parlament) sunt, acum, conduse de reprezentanți, numai de dreapta.
”Vom vedea dacă deciziile instituțiilor europene, mai ales într-o situație atât de complicată la nivel european și global, vor fi înțelepte, și nu se va mai folosi dubla măsură, așa cum am întâlnit în deciziile anilor anteriori.(…) De altfel, în interpelările mele, am arătat, cu fapte concrete, că situații similare sunt tratate diferit în funcție de culoarea politică a guvernului dintr-un stat membru sau altul”, a punctat Maria Grapini, care a interpelat-o, pe tema dublei măsuri, inclusiv pe candidata PPE la președinția PE, Roberta Metsola (aleasă, marți, președinte al Parlamentului!).
Totodată, eurodeputatul Grapini și-a exprimat îngrijorarea și în privința suprapunerii acestei situații cu preluarea, de la 1 ianuarie 2022, a președinției Consiliului UE de către Franța.

„Știm cu toții că domnul Macron este un personaj foarte controversat, știm că acționează, acum, într-un context special, pentru că urmează alegerile în Franța și dorește să candideze încă o dată și, bineînțeles, să fie reales. De aceea, cred că toate deciziile Franței, cel puțin până la alegeri, vor fi cu gândul la impactul acestor decizii în această țară și, implicit, la cum își poate atrage domnul Macron mai multe voturi, ceea ce nu este benefic pentru UE”, a mai spus Maria Grapini.
Nu în ultimul rând, eurodeputatul umanist a precizat ” că e foarte important, să vedem cum va acționa și va apăra președintele Iohannis interesele României în Consiliul European, măcar acum, la sfârșit de mandat, în condițiile în care, Consiliul European are, dintre cele trei instituții europene ( Consiliu, Comisie și Parlament), cea mai mare putere. Există riscul, în contextul unor instituții europene conduse de dreapta, să se continue, la nivel european, aplicarea dublei măsuri și, ca atare, România să nu poată beneficia de banii europeni” conchide europarlamentarul umanist român.
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Felix Baumgartner a murit într-un accident cu parapanta in regiunea Fermo, Italia
Proiectele neîncepute sau imposibil de finalizat până în august 2026 vor pierde finanțarea PNRR
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
România are, în premieră, o Strategie Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025–2030
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Felix Baumgartner a murit într-un accident cu parapanta in regiunea Fermo, Italia
Tensiunile dintre fermierii din Lungulețu și autorități, aplanate în urma unei întâlniri oficiale
5 moduri creative de a utiliza plasa de umbrire în amenajarea grădinii