Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmbovița au demarat activitățile de prevenire și au desfăşurat acțiuni informativ-preventive în rândul elevilor de la Colegiul Național “Nicolae Titulescu” Pucioasa, în cadrul cărora au dezbătut următoarele teme: prevenirea delincvenței juvenile, a faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, precum și aspecte legislative pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool, tutun, droguri, dar și a traficului de persoane.
Specialiștii din domeniul prevenirii şi combaterii faptelor antisociale le-au prezentat elevilor de clasele a XI-a și a XII-a aspecte cu privire la principalele fapte antisociale care pot fi săvârşite de către aceştia în incinta şi în zona adiacentă unităţilor şcolare, implicaţiile pe care le pot avea asupra lor, pedepsele prevăzute de lege în cazul săvârşirii unor fapte de natură contravențională sau penală, dar și care sunt consecințele consumului de alcool, tutun și droguri.
Pe parcursul întâlnirii, elevii şi-au însuşit cunoştinţe privind normele de convieţuire socială ce trebuie urmate pentru promovarea unui comportament civic bazat pe respect reciproc, dezvoltarea comportamentului non-violent, pentru prevenirea delincvenţei juvenile şi reducerea numărului cazurilor de agresiuni din şcoli.
Activităţile de acest gen vor continua şi în perioada următoare.
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ești dependent de muncă? Fă un test de sinceritate și află dacă ești un workaholic
Asociaţia Ecologică Floare de Colţ, tabără pentru copii în Munții Bucegi
AstraZeneca 81 de decese doar în Marea Britanie – S-a anunțat retragerea de pe piață în toată lumea