Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a emis astăzi, ordinul de începere a lucrărilor pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea Unităţii de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.
”Se va crea o secție de primiri urgențe cu spații generoase. Însă, ceea ce este mai important și vine atât în ajutorul medicilor, cât și al pacienților, este faptul că urgențele vitale vor fi separate de urgențele nonvitale”, a spus astăzi Corneliu Ștefan, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște.
Valoarea totală a proiectului este de peste 8 milioane de lei. Din această sumă, peste 5 milioane de lei vor merge către finanțarea lucrărilor de construire, iar pentru dotarea Unităţii de Primiri Urgențe sunt alocați aproximativ 1.600.000 de lei.
Așadar, pe lângă eficientizarea serviciilor de sănătate și creșterea calitativă a actului medical, UPU va fi echipată cu:
10 monitoare de funcții vitale;
4 defibrilatoare;
4 electrocardiografe;
1 aparat de radiologie digitală;
1 sistem de perfuzie sub presiune;
2 truse instrumentar chirurgical;
2 aspiratoare secreții;
2 injectomate cu infuzomate;
1 ventilator portabil;
1 stație centrală de monitorizare;
1 ecograf staționar;
1 monitor triaj cu manșete de diferite mărimi (pentru urgențele pediatrice);
mobilier pentru spațiile de așteptare;
tărgi transport pacienți.
”De asemenea, luna viitoare, vom afla câștigătorul pentru “Extinderea și dotarea Ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște”. Licitația este în derulare, iar valoarea este de aproximativ 17.000.000 de lei. Suntem în procedura de achiziție publică și pentru lucrările de extindere a secției de Cardiologie pentru care vom achiziționa și un aparat angiograf. Suma proiectului se ridică la aproape 9 milioane de lei. Totul pentru sănătatea dâmbovițenilor!”, a mai adăugat președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/




EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista