Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Jandarmeria Dâmbovița: Acțiune stradală pentru siguranța cetățenilor

Jandarmii în cooperare cu polițiștii dâmbovițeni au organizat, astăzi, 10 februarie a.c., o acțiune de informare a cetățenilor pentru prevenirea faptelor care le-ar putea pune în pericol siguranța, precum și despre măsurile adoptate de autorități în contextul pandemic.

Activitatea s-a desfășurat în zone aglomerate din centrul orașului Pucioasa și a constat în discuții interactive cu trecătorii și comercianții din piața agroalimentară despre faptele antisociale (furt, violență etc.) la care ar putea fi martori sau chiar victime, precum și cu privire la respectarea măsurilor de protecție sanitară instituite pe timpul pandemiei de Covid-19.

În cadrul activității informativ-preventive au fost distribuite peste 100 de pliante. Astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare și în alte orașe de la nivel județean.

Informare, Relații Publice şi cu Publicul

Distribuie acest articol Oficial Media
Share