Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște, în parteneriat cu Școala Gimnazială Radu cel Mare Târgoviște a organizat în data de 11 februarie 2022, atelierul educațional Câteva ceasuri în preistorie – Zeițele de lut.

În cadrul activității derulate la Școala Gimnazială Radu cel Mare din municipiul Târgoviște se dorește transmiterea de informații despre simboluri și credințe prezente în eneolitic și epoca bronzului, implicând activ copiii în reproducerea de zeități din perioada eneolitică, cele specifice culturilor contemporane Gumelnița și Cucuteni, care se manifestă în perioada 4500 – 3000 î.e.n., și din epoca bronzului, cele caracteristice culturii Gârla Mare, care evoluează în perioada 1600 – 1100 î.e.n. Aceste culturi, prezente pe teritoriul României, au fost cadrul unor manifestări cultural-artistice de excepție, unde concepțiile lor despre lume, viață și moarte imprimate în lut impresionează și astăzi.
Copiilor le-au fost descifrate câteva dintre semnificațiile acestor obiecte materiale, fie idoli sau vase, descoperite în situri arheologice din perioade preliterare, pornind de la simbolurile care le sunt asociate.
Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026