Investițiile derulate în stațiunea montană Straja clasează domeniul schiabil printre primele locuri, în România, în ceea ce privește infrastructura oferită și dedicată pasionaților de sporturi de iarnă. Investițiile publice realizate de administrația locală din municipiul Lupeni, în utimul an cu cei de la Consiliul Județean, dar și cele private, au avut un efect pozitiv asupra turismului de iarnă din stațiune. Colaborarea administrație-investitori privați este și un exemplu de bune-practici și pentru alte zone ale țării.
Straja a fost luată cu asalt de mii de turiști veniți din toate colțurile țării iar competițiile sportive organizate în parteneriatcu diferite organizații și sposori cunoscuți, au atras pe iubitorii de distracție. Primele competiții sportive au debutat anul acesta în stațiunea Straja cu cei de la ” bucurie în mișcare” care au organizat Winterfun. ”Suntem happy( fericiți) că prima oprire din seria Winterfun a fost la Straja! Copii ambițioși, oameni faini, competiții strânse, jocuri și dansuri non-stop, în concluzie două zile de vis” au scris organizatorii, după finalizarea evenimentelor. Satisfăcut de ceea ce s-a întâmplat în weekendul trecut în stațiunea Straja a fost și primarul Lucian Resmeriță, care , într-o postare pe o rețea de socializare, a prezentat mai multe poze, cu miile de turiști care au luat cu asalt pârtiile de schi, dar și locurile special amenajate pentru distracție, dans și voie bună.

” Mii de oameni au fost în stațiunea Straja. Și acest lucru nu face decât să ne bucure. An de an, am făcut noi investiții, atât ca administrație public locală, dar și cei care coordonează domeniul schiabil, pentru a crește adresabilitatea și de a oferi iubitorilor sporturilor de iarnă servicii diversificate și de înaltă calitate Sportul siguranța și bunul simț se regăsesc aici, unde este polul distracției în fiecare weekend și sunt toate elementele reprezentative ale stațiunii noastre. În ultimii ani, cu eforturi deosebite, am reușit să facem pași semnificativi în această direcție, motiv pentru care stațiunea Straja a devenit una dintre cele mai apreciate stațiuni turistice de iarnă din România. Suntem gazde ospitaliere și ne dorim să asigurăm turiștilor noștri servicii publice de cea mai bună calitate, lucru pe care l-am făcut și-l vom face și în continuare”, a ținut să transmită primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.
Se anunță evenimente sportive cât și petreceri din mijlocul pârtiilor de schi din Straja.Va fi sărbătorit Baloo, vor urma competițiile tradiționale, Festivalul Oamenilor de Zăpadă, etc.”
” Se anunţă weekend-uri pline de distracţie. Avem zăpadă din plin şi credem că voia bună va încălzi atmosfera. Câştigătorii competițiilor de schi și nu numai, vor fi răspătiţi cu premii. Ne bucurăm că din ce în ce mai mulţi turişti preferă staţiunea noastră, iar astfel de competiţii şi evenimente, sunt adevărate cărţi de vizită pentru promovarea zonei Straja. Puține stațiuni montane din România pot spune că dispun de atâtea instalații pe cablu, așa cum există la noi, în Straja. Investițiile pe care le facem, an de an, sunt pentru a satisface cerințele tuturor turiștilor, de la mic, la mare. Straja se dezvoltă continuu, încercăm să atragem noi fonduri europene, pentru că am spus-o mereu, turismul este și trebuie să devină motorul de dezvoltare socio- economică a ITI Valea Jiului. Împreună cu toți partenerii noștri, care sunt și mai mulți, de la an, la an, vom face în continuare investițiile și tot ceea ce este necesar, pentru a aduce Stațiunea Straja acolo unde îi este locul: printre cele mai bune stațiuni de munte din România și, de ce nu, din sud-estul Europei, inclusiv prin continuarea proiectului de dezvoltare a domeniului schiabil, spre Vulcan. Iar stațiunea Straja este una în care, raportul de calitate a serviciilor și prețul plătit pentru acestea este unul acceptabil pentru toate buzunarele”, a precizat Emil Părău, iniţiatorul evenimentelor şi principalul învestitor din staţiune.
Unul dintre cele mai îndrăgite și așteptate evenimente ale sezonului de iarnă „Festivalul Oamenilor de Zăpadă”, va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, în stațiunea montană Straja. Turiştii, în special, copiii, sunt invitați să își dea frâu liber imaginaţiei, pentru a crea cei mai simpatici şi mai năstruşnici oameni de zăpadă.

La fel ca în fiecare an, organizatorii vor oferi premii și alte surprize pentru cele mai reușite creații din zăpadă. Evenimentele în stațiunea montană Straja nu se opresc aici. În 25 -27 februarie va avea loc „Nation Fest”, în 26 februarie – „Cupa Ballo”, „Banked Straja Slalom” și „Red Bull Home Run”, iar luna viitoare, în martie, sunt programate alte patru evenimente. Este vorba despre „Cupa Fisher” pe data de 5 martie, „Cupa Veteranilor” -12 martie, „Cupa Comexim” – 19 martie, iar în 27 martie – „Mini Cupa României la Schi”.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026