Universitatea de Vest din Timișoara, prin Centrul prin Centrul suport pentru participarea la proiecte internaționale – SupportTM, organizează o sesiune de lucru aplicativă dedicată elaborării schiței unei cereri de finanțare în cadrul clusterului Climă, energie și mobilitate (Clusterul 5) al Programului Orizont Europa. Evenimentul va fi organizat on-line, în intervalul 23-25 februarie 2022, zilnic, între orele 10:00-13:00.
Sesiunea de lucru este organizată în jurul apelului Supporting the action of consumers in the energy market and guide them to act as prosumers, communities and other active forms of active participation in the energy activities, fiecare zi fiind dedicată câte unei etape necesare în vederea elaborării unei cereri de finanțare. Astfel, ziua de miercuri, 23 februarie 2022 va fi dedicată prezentării unor exemple de bune practici în programe europene, cea de joi, 24 februarie 2022 aduce în atenție elaborarea unui concept de proiect cu valențe „state of the art”, în vreme ce ultima zi, vineri, 25 februarie 2022 este menită să-i ghideze pe participanți în demersul lor „de la concept la structura unui proiect”. Sesiunea va fi una interactivă, sub îndrumarea experților în scrierea și implementarea proiectelor europene din cadrul Centrului SupportTm.
În vederea participării la eveniment, vă invităm să vă înscrieți prin intermediul formularului de aici, până cel târziu marți, 22 februarie 2022, ora 13:00, iar apoi să vă conectați cu ajutorul link-ului de conectare: acesta. Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail supporttm@e-uvt.ro.
Vă reamintim că Centrul suport pentru participarea la proiecte internaționale – SupportTM este co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020 în cadrul apelului de proiecte POC/80/1/2 – Crearea de sinergii cu acțiunile de CDI ale programului-cadru ORIZONT 2020 al Uniunii Europene și alte programe CDI internaționale, în conformitate cu contractul de finanţare nr. 246/30.04.2020. Centrul SupportTM are ca obiectiv general creșterea capacității universității și al entităților partenere de a participa la competiții europene pentru proiecte de cercetare-dezvoltare sau inovare internaționale. În acest sens, centrul SupportTM oferă sprijin în ceea ce privește informarea cu privire la deschiderea unor apeluri, identificarea de parteneri și elaborarea cererilor de finanțare.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cybersecurity, masteratul cu cea mai mare concurență de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a UPT
FESTIVALUL-CONCURS DE INTERPRETARE VOCALĂ ȘI INSTRUMENTALĂ „LUCA NOVAC”, ediția a II-a
Societatea de Transport Public Timișoara asigură prin CASCO cele 44 de autobuze electrice Karsan – investiția Timișoarei, protejată