Premierul României, Nicolae-Ionel Ciucă, s-a întâlnit astăzi cu directorul Agenției Europene pentru Cooperarea Reglementatorilor din domeniul Energiei, Christian Zinglersen.
Cu această ocazie, a fost analizat contextul actualei crize în domeniul energiei, semnificativă atât la nivel național, cât și la nivelul UE. Cei doi oficiali au subliniat nevoia de a gestiona impactul crizei atât la nivelul sectoarelor economice, cât și la nivelul cetățenilor, evaluând factorii principali care influențează creșterea prețurilor pe piața energiei și a gazelor naturale din UE.
Investițiile în energia regenerabilă și dezvoltarea sectorului energetic au fost principalele teme de discuție. Prim-ministrul a reliefat importanța pe care Guvernul o acordă investițiilor majore în domeniul energiei și a salutat anunțul Comisiei Europene privind includerea gazului natural și a energiei nucleare în categoria resurselor ce pot fi utilizate în perioada de tranziție. Participanții au arătat că statele membre ale UE au nevoie de solidaritate în această perioadă, pentru a-și acorda sprijin în procesul de aprovizionare cu gaze naturale sau energie electrică. “Avem nevoie de o abordare echilibrată care să asigure atât protejarea populației, cât și a economiei, precum și implementarea unor măsuri care să reducă presiunea prețurilor într-un mod sustenabil. În acest sens, vom investi masiv, folosind resurse din bugetul național și cel oferit prin fondurile UE în diversificarea resurselor de energie, dezvoltarea capacităților de producție a energiei regenerabile și sprijinirea mediului de afaceri autohton în implementarea unor astfel de proiecte. Pentru Guvern, este prioritară intervenția pentru a sprijini atât consumatorii casnici, precum și mediul de afaceri, respectând regulile pieței, conform cadrului normativ european”, a asigurat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
Din partea Guvernului au participat premierul Nicolae-Ionel Ciucă, secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, consilierul de stat în Cancelaria Prim-ministrului, George Agafiței, vicepreședintele ANRE, Mircea Man, și președintele Consiliul Concurenței, Bodgan Marius Chirițoiu.
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Parlamentul European își începe cea de-a zecea legislatură
Roberta Metsola a fost realeasă președintă a Parlamentului European
Efectele nocive ale Poluanților Organici Persistenți (POP) asupra mediului și sănătății umane